OPERE ITALIENE. DESPRE EROICELE AVANTURI. LUMANARARUL VOL.VI-VII - GIORDANO BRUNO

GIORDANO BRUNO

Giordano Bruno (în latină: Iordanus Brunus Nolanus; născut Filippo Bruno; februarie 1548 – 17 februarie 1600) a fost un filosof, călugăr și preot dominican, poet, alchimist, astronom, teoretician al cosmologiei și esoterist italian. Este cunoscut pentru teoriile sale cosmologice, care au extins conceptual modelul copernican, pe atunci nou. A practicat hermetismul și a abordat într-un mod mistic explorarea universului. A propus ideea că stelele sunt sori îndepărtați, înconjurați de propriile planete (exoplanete), și a ridicat posibilitatea ca aceste planete să susțină o viață proprie, poziție cosmologică cunoscută sub numele de pluralism cosmic. De asemenea, a susținut cu tărie că universul este infinit și nu poate avea un centru.
Bruno a fost judecat pentru erezie de Inchiziția romană, sub acuzația de negare a mai multor doctrine centrale ale catolicismului, printre care osânda veșnică, Treimea, divinitatea lui Hristos, virginitatea Mariei și transsubstanțierea. Panteismul lui Bruno nu a fost luat în ușor de Biserică, nici învățătura sa despre metempsihoză, privind reîncarnarea sufletului. Inchiziția l-a găsit vinovat, iar el a fost ars pe rug în Campo de' Fiori din Roma, în 1600. După moarte, a dobândit o faimă considerabilă, fiind celebrat în mod deosebit de comentatorii din secolul al XIX-lea și de la începutul secolului al XX-lea, care l-au considerat un martir al științei. Unii istorici sunt de părere că procesul său pentru erezie nu a fost o reacție la concepțiile sale cosmologice, ci la opiniile sale despre religie și viața de apoi, în timp ce alții resping în mare parte această opinie. Cazul lui Bruno este considerat în continuare un moment de referință în istoria gândirii libere și a științelor emergente.
Pe lângă cosmologie, Bruno a scris pe larg și despre arta memoriei, un grup vag organizat de tehnici și principii mnemotehnice. Istorica Frances Yates susține că Bruno a fost profund influențat de presocraticul Empedocle, de neoplatonism, de hermetismul Renașterii și de legendele asemănătoare Cărții Facerii legate de concepția elenistică despre Hermes Trismegistul. Alte studii despre Bruno s-au concentrat asupra abordării sale calitative a matematicii și asupra aplicării conceptelor spațiale ale geometriei la limbaj.