NUVELE - ION AGARBICEANU

Name: NUVELE
SKU: 104546
Price: 2.99 RON
Availability: InStock
Author: ION AGARBICEANU

ISBN/COD:5036985IPBACNU
Editura: MINERVA
An apariție: 1984
Colecția: ARCADE
Limba: romana
Nr. Pagini: 334
Tip copertă: Necartonată (Paperback)
Dimensiuni carte:12.0 x20.0 x2.0

Distribuie

2,99lei
Disponibilitate:În Stoc

Comenzi telefonice: 0762700800
L-V: 8.00-16.00

Livrare in 24-72 ore	- 16.99 lei prin Curier rapid(Plata cu cardul)
	- GRATUIT peste 249 lei

Optiuni valabile

Starea cartii

Buna (+2,99lei)

Ce înseamnă?

Exemplar complet și îngrijit, cu uzura firească a unei cărți citite cu grijă.

Ghid complet de evaluare

Un scriitor-preot care a știut să asculte satul ardelean și să-i dea glas fără să-l înfrumusețeze.

Agârbiceanu rămâne una dintre vocile cele mai autentice ale prozei transilvănene de la începutul secolului trecut, iar volumul de față adună o parte din nuvelele sale reprezentative, acolo unde satul, biserica și oamenii simpli devin materie de literatură fără artificii. Scrisul lui e limpede, apăsat de observație directă, cu o înțelegere aproape duhovnicească a suferinței și a micilor bucurii țărănești.

Ediția de față apare la Editura Minerva, în 1984, în colecția Arcade, un format popular, comod, gândit pentru cititorul care voia clasicii români la îndemână și la un preț rezonabil. Exemplarul are 334 de pagini, copertă necartonată, semne firești ale vârstei, dar textul își păstrează toată greutatea.

Reper de lectură

Se potrivește celor care caută proza ardeleană de dinainte de comunism, cu preoți de țară, țărani și o lume rurală surprinsă din interior, nu din condescendență.

Dis-de-dimineață o vezi pe drum, tîrîndu-și calul de căpăstru. Femeia e înaltă, uscată, cu obrajii stricați de vărsat, arşi de soare și de vînt. Pășește larg, tropotind cu cizmele tari, pline de umflături uscate. Calul o urmează cu gîtul întins, scobîlțind din picioarele ciolănoase.
Poartă pe spinarea adînc deșălată două coșărci desăgite.
Sub coşărci, la fiecare legănare, se văd două petece mari, pămîntii. Calul e alb, dar, sub coșărci, i s-a ros părul tot, şi pielea, de-atîta frecătură, e-o rană tăbăcită, tare ca potîngul. Merge în urma muierii, adormit parcă de tropotul cunoscut al cizmelor ei. Capul, mare cît o solniță, nu și-l mișcă nici la dreapta, nici la stînga. Nici femeia nu-i are grija, ci pășește mereu înainte; doar în răstimpuri zice așa, ca pentru sine : - Ghii, mă Bator!
Trec așa, amîndoi, pe ulițele satului, urcă apoi pe cărarea dinspre Dealu-Băilor și se pierd în coborîșul repede de dincolo de deal. Pe acolo-i coastă pietroasă, și cărarea-i strîmtă, și femeia tot mereu ogoiește calul : tătarii.
Noa, mă Bator, mă! Numa-ncet mă, că nu dau Bator se zdrobește rău pe povîrniș, și ciolanele așa de tare-i împung în piele, cînd ici, cînd colo, de parc-ar căuta un loc să iasă din trupul bătrîn și ostenit. Corfele, desǎgite în spinare, bleoncăne în toate părțile, dînd să se desprindă de pe șaua mică, de lemn, și pleoapele se lasă şi se ridică mereu de pe cele două răni alburii ce-nchipuie ochii, ca şi cînd ar încerca să tragă-n sus o piele neagră ce-acopere luminile stinse de mult.