LUMINILE SI UMBRELE SUFLETULUI - PETRU CRETIA

PETRU CRETIA

Petru Creția (21 ianuarie 1927 – 15 aprilie 1997) a fost eseist, poet și traducător român.
S-a născut la Cluj, din părinții Aurel, funcționar, și Călina (născută Humița). A început liceul la „George Barițiu” în orașul natal, apoi a urmat Liceul „Spiru Haret” din București, pe care l-a absolvit în 1945. În 1951 a obținut o diplomă în studii clasice la Universitatea din București. Între 1952 și 1971 a fost asistent, apoi lector de limbi clasice la aceeași universitate. Între 1971 și 1975 a fost cercetător la institutul de filosofie din București. Între 1975 și 1993 a lucrat ca cercetător la Muzeul Literaturii Române.
În timpul Mineriadei din iunie 1990, li s-a adresat protestatarilor de pe balconul clădirii Universității, care dă spre Piața Universității, și a fost ulterior bătut violent de mineri. S-a pensionat în 1993, devenind între timp director onorific și cercetător principal la centrul Eminescu de la Ipotești. A murit la București în 1997, la vârsta de 70 de ani.
Primul articol publicat de Creția, „Sensul morții la Poe”, a apărut în Națiunea în 1947. Prima sa carte, Norii (1979, ediție definitivă 1996), a primit premiul Uniunii Scriitorilor din România. Articolele sale au apărut în revistele România Literară, Manuscriptum, Viața Românească și Revista de filosofie. Printre celelalte cărți se numără: Epos și logos (1981), comentariu de literatură comparată și filosofie; Poezia (1983), Pasărea Phoenix (1986); Oglinzile (1993) și Luminile și umbrele sufletului (1995), proză eseistică; Catedrala de lumini. Homer. Dante. Shakespeare (1997), studii de hermeneutică literară despre Iliada, Odiseea, Divina Comedie și Furtuna.
și-a câștigat renumele prin traduceri din Platon (Banchetul, Phaidon, Menon și, în colaborare, Hippias Minor și Euthyphron), Plutarh, Longus, Ovidiu (Metamorfozele, în colaborare), Appian, Dante Alighieri (De vulgari eloquentia, Epistulae, Eclogae), Francesco Colonna, precum și din autori moderni: Emilio Cecchi, Massimo Bontempelli, Adriano Tilgher (Viața și nemurirea în viziunea greacă), Marguerite Yourcenar (Povestiri orientale, 1993 – Premiul Uniunii Scriitorilor; Alexis și Creierul negru al lui Piranesi), Imre Toth (Palimpsest), François Bluche, Virginia Woolf, T. S. Eliot, John Wain, Emil Cioran (Antologia portretelor).
Între 1976 și 1993, împreună cu Constantin Noica și Gabriel Liiceanu, a coordonat ediția traducerilor românești din Platon. A tradus cinci cărți ale Bibliei, preluând textul atestat de exegeza modernă și însoțindu-l de comentarii: Iov, Ecclesiastul, Iona, Rut și Cântarea Cântărilor (1995). Între 1977 și 1993, Creția s-a dedicat intens lui Mihai Eminescu: a stabilit textul și variantele pentru volumele VII-XVI ale ediției critice complete a scrierilor acestuia, continuând proiectul început de Perpessicius; a scris un studiu introductiv, note și comentarii pentru volumul VIII, Teatru; a făcut corecturi și îndreptări la ediția princeps a lui Titu Maiorescu; a alcătuit volumul Teatru. Decebal. Cornul lui Decebal. Alexandru Lăpușneanu (1990), cu analiză critică; volumul Constelația Luceafărului, Sonetele, Scrisorile (1994), text stabilit și comentat; a îngrijit Poezii inedite, apărut ca ediție specială a revistei Manuscriptum în 1991. A primit Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române pentru volumul VII din operele lui Eminescu.
În 2005, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” a instituit Premiul Național „Petru Creția” pentru istorie și critică literară. Premiul a fost acordat anual între 2006 și 2010 cercetătorilor, criticilor și istoricilor literari și traducătorilor din România și din diaspora.
O stradă din Cluj-Napoca îi poartă numele.