ISTORIA ROMANA VOL.2 - THEODOR MOMMSEN

Nimicirea Regatului Macedonean nu numai că stabilise supremaţia Romei, ca un fapt împlinit, de la Coloanele lui Hercule pînă la gurile Nilului şi ale lui Orontes, dar apăsa ca un inevitabil blestem al destinului asupra națiunilor şi părea să nu le Îase altă alegere decît pieirea într-o rezistenţă lipsită de ieşire sau Într-o resemnare lipsită de speranță. Dacă istoria n-ar avea dreptul de a cere cititorului serios să o urmeze, în zilele frumoase şi în cele urîte, prin ţinuturile primăvăratice şi prin cele hibernale, istoriograful ar fi tentat să se sustragă sarcinii deprimante de a urmări căile variate, dar totuşi monotone, ale luptei dintre forță și slăbiciune, atît în ţinuturile spaniole, anexate imperiului roman, cit şi în ţinuturile africane, elene şi asiatice, stăpînite doar prin sistemul clientelar.
Oricit de nesemnificative şi secundare ar părea aceste lupte privite izolat, luate împreună capătă totuşi o profundă semnificație istorică; îndeosebi evenimentele italice ale acestor timpuri devin inteligibile abia în lumina reacţiei provinciilor faţă de patria-mamă.
În afara teritoriilor care pot fi considerate ca aparţinînd geografic Italiei, unde spre ruşinea Romei, ligurii, sarzii, corsicanii furnizau neîntrerupt material pentru „triumfuri de sat", şi în care indigenii încă n-au fost supuşi cu desăvirşire şi în care Roma îşi exercita la începutul acestei epoci suveranitatea formală numai asupra celor două provincii spaniole, care cuprindeau cele două părți mai mari, orientală şi meridională, ale Peninsulei Iberice. Mai sus (I, p. 391)
am încercat să înfăţişăm detaliat situația peninsulei; iberici şi celți, fenicieni, eleni şi romani se întîlniseră aici într-un amestec aparte; simultan şi în formele cele mai pestrite coexistau cele mai diverse specii și stadii ale civilizaţiei: vechea cultură iberică alături de barbaria desăvîrşită, civilizaţia rafinată a oraşelor comerciale feniciene şi greceşti alături de aceea latină aflată în plină creştere, mai ales datorită numeroşilor italici folosiţi în minele de argint şi datorită puterni celor garnizoane permanente. În această privință sînt demne de remarcat localitatea romană Italica (lîngă Sevilla) şi colonia latină Carteia (lîngă golful Gibral tar), aceasta din urmă fiind, după Agrigentum (I, p. 359), prima comunitate de dincolo de mare de limbă latină şi cu o constituție italică. Italica a fost fondată de către Scipio cel Bătrîn înainte de plecarea sa din Spania (548, 206), pentru veteranii săi stabiliți în peninsulă, dar probabil nu ca o colonie de co tățeni, ci ca un loc de tirg. Fondarea Carteii a avut loc în anul 583 (171)