ISTORIA ROMANA VOL.1-4 - THEODOR MOMMSEN

Acum o sută de ani (1885), cel mai mare istoric al Romei din secolul XIX, Theodor Mommsen, publica ultimul volum al V-lea, dedicat istoriei provinciilor romane din celebra sa lucrare Istoria romană. Cu treizeci de ani înainte, in 1854-1856, apăruseră primele trei volume, ce tratau istoria romană de la originile sale îndepărtate şi pînă la sfîrşitul republicii. Cel de-al IV-lea volum, care ar fi trebuit să cuprindă istoria perioadei imperiale a Romei, n-a mai apărut. Autorul însuşi dă explicația acestei lacune arătînd că fără cunoaşterea, publicarea şi interpretarea zecilor de mii de inscripții latine și greceşti, împrăştiate pe întreaga suprafață a Imperiului Roman, istoria acestuia nu putea fi încă scrisă.
Izvoarele istorice şi juridice ale Romei republicane şi imperiale fuseseră de mai bine de un secol supuse unui sever examen critic, uneori chiar hipercritic, așa încît unii dintre predecesorii lui Mommsen putuseră elimina o seamă de grave şi tulburătoare confuzii. E necesar deci să ne oprim o clipă asupra acestor istorici şi opere ce l-au precedat, pentru cunoaşterea, fie chiar sumară, a drumului pe care el l-a avut de parcurs pînă la realizarea primelor sale trei volume, fundamentale, cu privire la prima parte a istoriei romane lucrare ce apare acum întîia oară în versiune românească, în urma unei inițiative pentru care trebuie să felicităm călduros Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Numai astfel vom putea înțelege progresul realizat acum 130 de ani de această operă capitală a lui Theodor Mommsen, care alături de Leopold Ranke este figura dominantă a istoriografiei din secolul trecut. Numai așa vom putea înțelege spiritul său critic și, mai ales, viziunea lui istorică şi politică, ce nici astăzi nu şi-au pierdut interesul lor deosebit.
- - - Patru nume de specialişti în domeniul istoriei şi al dreptului roman, precum şi din acela al epigrafiei greco-romane, trebuie în primul rînd amintite. Este vorba de numele marelui istoric al Romei, B. G. Niebuhr, de Karl von Savigny, ctitorul cercetărilor de drept roman, şi de cei doi mari epigrafiști ai timpului, care i-au fost profesori, prieteni și colaboratori, anume: Otto Jahn, de la Universitatea din Kiel, şi marchizul Bartolomeo Borghesi, din Italia. Nu e locul să stăruim aici asupra activității acestora, cu excepția cîtorva rînduri dedicate lui Niebuhr, istoricul ,,consacrat" al Romei în anii de dinaintea lui Mommsen.
Într-adevăr, opera şi contribuția lor, deosebit de prețioase, amintite în repetate rinduri în chip elogios de Mommsen însuşi, sînt îndeobşte cunoscute. Totuşi, cîteva cuvinte despre,,Istoria romană" a lui Niebuhr - prețuită pe drept cuvînt de Marx şi Engels - sînt de dorit, deoarece el s-a impus contemporanilor prin spiritul său critic, ca şi prin propria lui experiență socială și politică, la care se mai adaugă şi unele intuiții meritînd a fi subliniate.