ESEURI VOL.1-2 - Paul Zarifopol

STUDIU INTRODUCTIV
O întrebare care se pune de la bun început este ce aduce nou ediția de față în comparație cu cea din 1971 şi ce ar merita să fie discutat, fără să repetăm, pe cît e cu putință, lucruri spuse de noi sau de cei care s-au ocupat intre timp de opera lui Zarifopol. Sigur, marile teme ale eseistului, autonomia şi specificitatea artei, anticlasicismul, antisentimentalismul, critica gîndirii dogmatice, a diletantismului, a mimetismului snob şi a imposturii, se regăsesc din plin în aceste pagini. Mai cu seamă eseurile (sau, cel puțin, o mare parte a lor) consacrate literaturii ilustrează o dată mai mult observații făcute în prefața de acum 16-17 ani. Sint însă cîteva compartimente care se conturează mult mai pregnan, aruncînd noi lumini asupra unei opere, ce abia acum îşi dezvăluie toate fațetele.
şi adevărata ei dimensiune. Se detașează mai întîi eseurile politice, pînă azi, ca şi necunoscute; alături de ele, sînt mai bine reprezentate cele morale și culturale, unde autorul se defineşte atît ca moralist, cît şi ca istoric al civilizației ; în fine, teoreticianul artei care intenționa să-şi sistematizeze ideile într-o carte îşi relevă disponibilitatea speculativă în cîteva studii atestînd o preocupare constantă, aceea de a demonstra teoretic existenţa unei „stări“ şi unui „obiect"
estetic. Despre unele din aceste aspecte s-a scris (Al. Paleologu, Mircea Muthu,.
C. Trandafir) şi sperăm că se va mai scrie şi după apariția prezentei ediții, care, prin gama foarte largă de preocupări a autorului, ar putea să atragă atenția şi altor specialiști (filosofi, esteticieni, sociologi, istorici ai culturii). Cuvîntul lor competent este aşteptat. Se ştie doar ce preț punea Zarifopol pe „tehnică", pe supunerea la obiect, pe autenticitatea actului de cultură.
Rindurile ce urmează nu-şi propun decît să semnaleze, să treacă în revistă foarte succint o sumă de idei, care nu şi-ar afla dezvoltarea decît într-un studiu mai larg, monografic, să pună doar cîteva accente.
Format în Germania sfîrşitului şi începutului de secol, Paul Zarifopol dovedea nu numai vaste cunoştinţe în multiple domenii ale spiritului, dar şi o acută conștiință critică, ce se exercita cu o maximă rigoare şi obiectivitate. Aşa se face că deși nu avea simpatii pentru socialismul ştiinţific şi nici pentru revoluția.
victorioasă din Rusia, firește, şi datorită unor excese şi abuzuri politice, caracteristice epocii, el întreprinde o analiză percutantă a societății europene postbelice, ajungind la rezultate apropiate de marxism, ca și alți intelectuali democrați și teoreticieni burghezo-liberali ai vremii, în demersurile lor.
Zarifopol observă foarte bine rolul determinant al bazei economice, generatoare a suprastructurii politice: „Cuprinsul real însă al acestei vieți sunt întreprinderile economice cu organismul lor de producere şi de schimb al bunurilor.