DIMINEATA MAGICIENILOR. INTRODUCERE IN REALISMUL FANTASTIC - LOUIS PAUWELS, JACQUES BERGIER

PREFAŢĂ
Sunt cât se poate de neîndemânatic şi regret că sunt aşa. Aş fi mai bun dacă mâinile mele s-ar pricepe să muncească, să facă ceva folositor, să se cufunde în adâncurile fiinţei şi să reverse de acolo un izvor de bunătate şi pace. Tatăl meu vitreg (pe care-l voi numi aici tatăl meu, căci el m-a crescut) era croitor. Avea un suflet energic şi era un spirit care transmitea cu adevărat ceva. Spunea câteodată zâmbind că trădarea intelectualilor începuse în ziua când unul dintre ei a înfăţişat pentru prima oară un înger cu aripi : căci la cer te ridici cu mâinile.
În ciuda acestei neîndemânări, am legat totuşi o carte. Aveam şaisprezece ani. Eram la orele de practică, la Juvisy, în periferia săracă a Parisului. Sâmbăta după-amiaza, aveam de ales între a lucra lemnul sau fierul şi a face modelaj sau legătorie. Citeam poezie pe vremea aceea şi mai ales pe Rimbaud. Cu toate astea, m-am ținut din răsputeri să nu leg Une Saison en Enfer. Tata avea vreo treizeci de cărți, rânduite în dulapul strâmt din atelier laolaltă cu mosoare de ață, cretă, umeri şi şabloane. Se mai aflau în dulap mii de note scrise mărunt şi sârguincios pe un colţ de masă, de-a lungul nenumăratelor nopți de trudă. Dintre acele cărți, eitisem Le Monde avant la Création de l'Homme de Flammarion şi eram pe cale să descopăr Où va le Monde? de Walther Rathenau. Tocmai lucrarea lui Rathenau am purces s-o leg, nu fără dificultate. Rathenau fusese cea dintâi victimă a naziştilor şi ne aflam în 1936. În fiecare sâmbătă, făceam în atelierul de practică lucru manual de dragul tatălui meu şi al lumii muncitoreşti. De 1 Mai, am făcut cadou volumul lui Rathenau cartonat, împreună cu un fir de lăcrămioare.
În această carte, tata subliniase cu creion roşu un lung pasaj care mi-a rămas întipărit în memorie: Chiar şi o epocă vitregă este demnă de respect, căci ea este opera nu a oamenilor, ci a omenirii, deci a naturii creatoare, care poate fi împovărătoare, dar niciodată absurdă. Dacă epoca pe care o trăim este împovărătoare, avem cu atât mai mult datoria de-a o iubi, de-a o umple cu dragostea noastră, până când vom urni masele grele de materie disimulând lumina care străluceşte dincolo de ele.