CONVORBIRI LITERARE, ANUL LXXII, NR. 3, MARTIE 1939 - I.E. TOROUTIU

I.E. TOROUTIU

Ilie E. Torouțiu (17 iunie 1888 – 24 noiembrie 1953) a fost un istoric literar român, născut în Austro-Ungaria.
S-a născut într-o familie săracă de țărani din Solca, pe atunci parte a Bucovinei aflate sub stăpânire austriacă. A fost un elev bun în școala primară, iar un învățător l-a sfătuit să plece la Suceava și să învețe o meserie. A făcut asta la paisprezece ani și a găsit de lucru la o tipografie, unde patronul, observându-i interesul pentru cărți, l-a ajutat să obțină o bursă. În toamna anului 1902 a intrat la liceul greco-ortodox din localitate. A fost un elev eminent, inclusiv la limba și literatura germană, deși era nevoit să-și petreacă timpul liber la tipografie pentru a nu-și pierde bursa. După absolvirea în 1910, s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Cernăuți. Student înzestrat, a atras atenția rectorului Matthias Friedwagner, care i-a obținut o bursă la Academia de Studii Sociale și Comerciale din Frankfurt. În 1913 a predat acolo limba română. A devenit apoi profesor la Liceul „Dimitrie Cantemir” din București, capitala Vechiului Regat al României. Până în 1916 a editat Bucovina, un ziar pentru emigranții din provincia sa natală. Prima sa carte a apărut în 1911: A fost odată, o culegere de basme și cântece populare. Printre revistele care i-au publicat scrierile se numără Convorbiri Literare, Sămănătorul, Ramuri, Făt-Frumos, Floarea-soarelui, Litere și Pagini de istorie și critică literară.
Când Bucureștiul a fost ocupat de Puterile Centrale la sfârșitul anului 1916, s-a retras la Iași. Acolo a militat împotriva Tratatului de la București din primăvara anului 1918. După război s-a întors în capitală, unde a întemeiat editura Bucovina, pe care a folosit-o cu mult folos în beneficiul altor scriitori. A condus Convorbiri Literare în ultima fază a primei serii a revistei (1939-1944). Torouțiu a publicat numeroase lucrări de istorie literară. Opera sa capitală este Studii și documente literare, în treisprezece volume, apărută între 1931 și 1946, însumând aproximativ 8.000 de pagini, care l-a făcut pe Perpessicius să-l numească „un Hurmuzachi al istoriei literare”. Primul volum a fost realizat în colaborare cu Gheorghe Cardaș, restul singur. Lucrarea cuprinde documente și piese de istorie literară pe care le-a găsit în biblioteca sa personală, în arhive și în instituții. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1936; noul regim comunist l-a exclus din Academie în 1948. În plus, din cauza orientării progermane pe care Convorbiri Literare o adoptase în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, i s-a interzis să publice în 1945. Măcinat de o boală incurabilă, a murit în locuința sa din București; soția sa s-a sinucis a doua zi.
A tradus lucrări de Ludwig Anzengruber, John Bunyan, Otto Funcke, Franz Grillparzer, Christian Friedrich Hebbel, Platon și J. C. Ryle. A cules folclor din Bucovina și a publicat studii despre economia acesteia, scriind totodată critică literară. Din 1991, biblioteca din orașul său natal îi poartă numele.