Cărți de Xun Zi

XUN ZI

Xunzi (荀子, lit. „Maestrul Xun”; c. 310 – c. după 238 î.Hr.), născut Xun Kuang, a fost un filosof chinez confucianist din perioada târzie a Statelor Combatante, considerat adesea al treilea mare filosof confucianist al Antichității, după predecesorii săi Confucius și Mencius. În vremea lui, confucianismul suferise critici considerabile din partea gânditorilor taoiști și moiști, iar Xunzi este considerat în mod tradițional un sintetizator al acestor tradiții cu gândirea confucianistă anterioară. Rezultatul a fost o revizuire amănunțită și coerentă a confucianismului, esențială pentru capacitatea acestei filosofii de a înflori în timpul dinastiei Han și în istoria ulterioară a Asiei de Est. Operele sale au fost adunate în volumul omonim, Xunzi, și s-au păstrat într-o stare excelentă. Spre deosebire de alte compilații antice, paternitatea acestor texte este în general sigură, deși este probabil că istoricul Liu Xiang din dinastia Han de Apus le-a organizat în forma actuală la secole după moartea lui Xunzi.

Născut în statul Zhao, Xunzi a studiat la prestigioasa Academie Jixia din Qi, unde a învățat despre toate marile tradiții filosofice ale vremii sale. După absolvire, Xunzi a călătorit în Chu, unde a stăpânit poezia, apoi s-a întors la academie ca profesor foarte apreciat. Elevii săi Han Fei și Li Si au avut fiecare cariere politice și academice importante, deși unele dintre ideile lor legiste erau în contradicție cu filosofia sa. Alți elevi, precum Fuqiu Bo, Zhang Cang și Mao Heng, au realizat ediții și comentarii importante ale clasicilor confucianiști. Mai târziu în viață, Xunzi a slujit la curtea lordului Chunshen și a murit la un moment dat după moartea acestuia. Războiul continuu din vremea sa i-a marcat profund opera, la fel ca relațiile sale cu conducătorii și faptul că a asistat la prăbușirea mai multor state.

Scrierile lui Xunzi răspund unor zeci de gânditori, pe care îi numește și îi critică adesea direct. Celebra sa idee că „natura umană este rea” i-a făcut pe mulți comentatori să-l pună în opoziție cu Mencius, care credea că natura umană este în mod intrinsec bună. Ambii considerau educația și ritualul esențiale pentru cultivarea de sine, care pentru Xunzi putea ocoli natura în mod firesc josnică a omului. Definiția dată de Xunzi ambelor concepte era largă, încurajând educația de-a lungul întregii vieți și aplicarea ritualului în toate aspectele existenței. Deși îi cita în continuare pe înțelepții străvechi, el se deosebea de alți filosofi confucianiști prin insistența de a-i lua drept model pe conducătorii mai recenți, nu pe cei din vremuri îndepărtate. Alte teme importante includ promovarea muzicii și folosirea atentă a numelor.

Simplificările excesive și neînțelegerile repetate privind învățăturile lui Xunzi, în special părerea sa despre natura umană, au dus, începând cu dinastia Tang, la respingerea și condamnarea treptată a gândirii sale. Odată cu apariția neoconfucianismului în secolul al X-lea, Mencius l-a înlocuit treptat pe Xunzi, mai ales prin includerea lucrării Mencius în cele Patru Cărți. Începând cu secolul al XX-lea, doctrina lui Xunzi a fost reevaluată în Asia de Est, ceea ce a dus la recunoașterea impactului său profund și a relevanței sale atât pentru vremea sa, cât și pentru zilele noastre.