Cărți de Stefan Tita
STEFAN TITA
Ștefan Tita (născut Teodor Solomon; 14 august 1905 – 1 septembrie 1977) a fost un activist de stânga și scriitor român, activ în mai multe genuri. A debutat ca poet în adolescență, în 1919, apoi s-a remarcat mai întâi prin proza sa pacifistă, iar ulterior prin contribuțiile sale la realismul social. Înainte de al Doilea Război Mondial se specializase și în satiră și, reflectând propriile rădăcini evreiești, lucrase în genul revistei de teatru la Barașeum. După ce a devenit discipolul lui Ion Pas, Tita a fost atras în mișcarea socialistă și antifascistă, aderând la Partidul Social-Democrat și lucrând ca redactor la organele de presă ale acestuia. Partidul a fost interzis în 1938, dar el a continuat să scrie încă aproximativ doi ani, fiind integrat în organizația Muncă și Voe Bună a lui Mihai Ralea. Scriitorii evrei au fost interziși complet în timpul regimului progerman instaurat de Ion Antonescu; Tita a trebuit să supraviețuiască din ajutoare.
Revenit ca activist social-democrat imediat după căderea lui Antonescu din august 1944, Tita a salutat în general cu entuziasm deplasarea politicii românești spre stânga; a fost angajat și ca cenzor la Ministerul Propagandei, deși propriile sale convingeri politice și estetica sa expresionistă nu se aliniau încă pe deplin cu conduita cerută de Partidul Comunist Român. În 1945, când Pas a preluat conducerea Ministerului Artelor, l-a făcut pe Tita mâna sa dreaptă. Ambii erau priviți cu neîncredere de comuniști, care au instaurat o republică populară română în ultimele zile ale anului 1947. Tita a fost trimis să se educe în mijlocul proletariatului, apoi înlăturat din funcția de la minister. S-a orientat apoi spre o carieră în agitprop-ul comunist, activând în principal în teatrul politic și în scrierea de texte de cântece, dar concentrându-se și pe traduceri din literatura universală și pe corectura romanelor lui Pas. Propriile sale piese de teatru (unele scrise în colaborare cu Ionel Țăranu și Liviu Floda) au fost adesea respinse de curentul dominant al realismului socialist, precum și de criticii independenți, care le-au descris drept insuportabil de melodramatice.
Sfârșitul anilor 1950 a adus revenirea lui Tita, în principal în literatura pentru copii și tineret, dar și în cadrul școlii emergente de science-fiction românesc. Deși prolific și angajat să scrie piese pentru televiziunea de stat, a fost criticat pe larg pentru didacticismul său extrem; a fost în plus luat în derâdere pentru anecdotele sale rimate din revista de umor Urzica, pe care recenzenții le-au găsit excesiv de searbede, și, de asemenea, criticat pentru încercările de a reînvia genurile farsei și comediei erotice. La bătrânețe, și-a extins contribuția anterioară la textele de cântece de agitprop, devenind cunoscut în muzica pop, pe care a impregnat-o cu mesaje favorabile patriotismului socialist. Ultimele sale piese au avut ca subiect două figuri ale progresismului din secolul al XIX-lea, Teodor Diamant și Constantin Daniel Rosenthal.
