Carti scrise de autor(i) SABIN BALASA
SABIN BALASA
Sabin Bălașa (n. 17 iunie 1932, Dobriceni, România – d. 1 aprilie 2008, București, România) a fost un pictor, autor și regizor de filme de pictură animată, dar și scriitor român. Bălașa a absolvit în 1955 Institutul de Artă Nicolae Grigorescu din București.
Obsesia declarată a vieții și a artei lui Sabin Bălașa a fost să inițieze o mare renaștere artistică și culturală. Alegerea sa a fost să fie renascentist, înțelegând că Renașterea nu se consumă istoric într-o perioadă anume de reconsiderare a valorilor, ci însoțește, ca stare de spirit, demersul creatorului de cultură. Dincolo de valoarea intrinsecă a picturii sale, apreciată în întreaga lume cu atribute acordate doar capodoperelor, opera amplă a lui Sabin Bălașa, care cuprinde, deopotrivă și creația cinematografică (i s-au acordat prestigioase premii internaționale pentru filmele de animație), literară și publicistică, își pune amprenta inconfundabilă asupra epocii.
Deși arta sa nu e nici pe departe facilă, ea se dezvăluie cu generozitate și, pe insesizabile trepte de inițiere, spune cu adevărat ceva oricărui privitor. Pe Sabin Bălașa nu trebuie să-l explici ca să-l simți, și abia după ce-l simți începi să-ți explici lumea în care ai simțit. O hermeneutică hipnotică unică și tipică artei lui Sabin Bălașa dezvăluie cu discreție ceea ce autorul știa dintotdeauna - Renașterea pe care își propunea s-o inițieze înflorise deja din clipa în care măiastra sa mână apucase penelul.
Toate aceste "nobile declarații" nu l-au oprit să fie pictorul de curte al cuplului Ceaușescu, cărora le-a dedicat - în mod voluntar - numeroase lucrări, cu scopul de a-i fi atribuite, sau, după caz, finanțate în mod preferențial, lucrări, de multe ori în dauna altor artiști plastici, care au preferat să nu se compromită moral.




