Carti scrise de autor(i) RODICA BRETIN
RODICA BRETIN
Rodica Bretin (n. 6 noiembrie 1958, Brașov) este o scriitoare română de literatură istorică și memorialistică.
Este membră a Uniunii Scriitorilor, a PEN România și a Asociației Creatorilor de Ficțiune. A publicat volume de povestiri și romane, unele cu tentă memorialistică sau fantastic-realistă, altele de istorie romanțată.
Debutează în reviste de literatură în anul 1982. În 1985, la Editura Albatros, îi apare primul volum, Efect Holografic. Între 1982 și 2010 i-au apărut proze, traduceri, eseuri și articole culturale în mai multe publicații (printre care The Historian, Science et Vie, Antares-France, România Literară, Astra, Magazin, Meridian, Baricada, Magazin Internațional, Jurnalul de București, Tribuna și START 2001) și antologii din România, Franța, Anglia și Italia.
În prezent Rodica Bretin publică proză, eseuri, articole și recenzii în reviste literare din România (România literară, Viața românească, Convorbiri literare, Luceafărul de dimineață, Familia, Ficțiunea, Vatra, Tribuna, Curtea de la Argeș, Matca literară, Leviathan, Neuma, Astralis, Libris, Utopiqa, Epithet, Ateneu, Euphorion, Hyperion, Literadura) și din străinătate: The Historian (Marea Britanie), Antares (Franța), Cirsova Magazine, Four Star Stories, Aphelion, Gracious Light (SUA) Teoria Omicron, Maquina Combinatoria (Ecuador).
POARTA VRAJITOARELOR RODICA BRETIN
Pret:14,99lei






