Carti scrise de autor(i) GEORGE KATONA, BURKHARD STRUMPEL, ERNEST ZAHN
GEORGE KATONA
George Katona (6 noiembrie 1901, Budapesta – 18 iunie 1981, Berlinul de Vest) a fost un psiholog american de origine maghiară, considerat de unii drept unul dintre fondatorii economiei comportamentale.
A absolvit în 1921 Universitatea din Göttingen, cu un doctorat în psihologie experimentală, și a lucrat ca jurnalist și cercetător în psihologie în Germania până în 1933, când s-a mutat în Statele Unite. Format inițial ca psiholog gestaltist, preocupat de probleme de învățare și memorie, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost implicat în eforturile guvernului american de a folosi psihologia pentru a combate inflația provocată de război. Aceasta l-a determinat să se gândească la aplicarea principiilor psihologice în macroeconomie, elaborând măsuri ale așteptărilor consumatorilor, care au devenit în cele din urmă Indicele încrederii consumatorilor al Universității din Michigan. Folosind acest indice, a reușit să prevadă boomul economic de după război din Statele Unite, într-un moment în care indicatorii econometrici convenționali anunțau o recesiune, succes care a ajutat indicele, aflat la început, să se impună. Katona a scris numeroase cărți și articole în reviste de specialitate în care pleda pentru dezvoltarea psihologiei economice. Aceste idei generale au fost preluate mai pe deplin în Europa decât în Statele Unite, până la apariția, după moartea sa, a economiei comportamentale moderne.
În 1957 a fost ales Fellow al Asociației Americane de Statistică.

