VIN SI APA. EPIGRAME - PASTOREL (AL. O.) TEODOREANU

PASTOREL (AL. O.) TEODOREANU

Păstorel Teodoreanu, sau pur și simplu Păstorel (născut Alexandru Osvald (Al. O.) Teodoreanu; 30 iulie 1894 – 17 martie 1964), a fost un umorist, poet și gastronom român, fratele romancierului Ionel Teodoreanu și cumnatul scriitoarei Ștefana Velisar Teodoreanu. A scris în mai multe genuri, dar este amintit mai ales pentru textele sale parodice și pentru epigrame, și mai puțin pentru versurile sale simboliste. Având rădăcinile în cultura regională din vestul Moldovei, care a devenit principala sa sursă de inspirație literară, Păstorel a fost deopotrivă un cronicar cu opinii ferme, un celebru boem iubitor de vin și un erou de război decorat. A colaborat cu influente reviste literare din anii 1920, trecând între Gândirea și Viața Românească, și a întreținut relații complexe cu lideri de opinie literari precum George Călinescu.
După un debut dramatic eșuat, dar scandalos, Teodoreanu și-a perfecționat opera de satirist, scriind texte care îi vizau pe istoricul și omul politic Nicolae Iorga și pe istoricul literar Giorge Pascu, precum și o critică gastronomică ce aluneca spre literatura fantastică. Ca afiliat al revistei Țara Noastră, a susținut un tip de naționalism românesc opus celui al lui Iorga. Corozive sau contemplative, schițele lui Păstorel abordau probleme sociale și politice din perioada interbelică, continuând în unele privințe opera lui Ion Luca Caragiale. În anii 1930, inspirat de lecturile din Anatole France și François Rabelais, a publicat și celebrele povestiri cu „Hatmanul Jester Harrow” (în original „Jester Harrow”), care ironizau convențiile romanului istoric și ale literaturii Renașterii. Cariera sa a atins apogeul în 1937, când a primit unul dintre cele mai prestigioase premii ale României, Premiul Național.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Teodoreanu a fost folosit ca propagandist, susținând participarea României pe Frontul de Est. Începând din 1947, Păstorel a fost marginalizat și atent supravegheat de regimul comunist; a încercat să-și adapteze stilul și ideile, ajungând apoi într-o relație ambiguă cu poliția secretă, Securitatea. Dincolo de această fațadă de conformism, a contribuit la apariția unei literaturi anticomuniste clandestine, în mare parte orale. În 1959, Teodoreanu a fost arestat de autoritățile comuniste și judecat într-un proces-spectacol mai amplu, împotriva unor intelectuali români din rezistență. A petrecut aproximativ doi ani în închisoare și a reapărut ca scriitor convențional. A murit la scurt timp după aceea, fără a fi fost pe deplin reabilitat. Opera sa a rămas în mare parte inaccesibilă cititorilor până la Revoluția din 1989.