VECHEA CATEDRALA MITROPOLITANA DIN SUCEAVA - IOAN CAPROSU

Cuvînt înainte Aşezate una în fața celeilalte pe cele două coline dinspre valea largă a riului Suceava, străvechea cetate de scaun și falnica biserică „Sfintul Gheorghe” din Mănăstirea Sfîntul Ioan cel Nou, par a depăna dialogul veşnic al începutului ființării statului moldav. In zorii dimineților sau în lumina lină a asfințitului, dangătul clopotelor din vechiul turn al lui Petru Schiopul actualizează același mesaj de veghe și înălțare, ca pe timpul măriei sale Ștefan Voievod din neamul lui Alexandru cel Bun'. Sunetele argintii de aici se întretaie cu ecourile din cealaltă parte, din incinta şi încăperile cetăți, alcătuind tonalități, ritmuri şi armonii ca „Oda bucuriei"
din nemuritoarea simfonie a IX-a a lui Beethoven. Răscolitoare de inimi şi de simțiri, acestea trezesc fiorul respectului și dragostei pentru toți aceşti începători de viață, cultură şi vitejie românească. Coborîrea, prin timp, către crezul și epoca măreață a începutului și dăinuirii noastre se săvîrşeşte aievea, într-un chip deosebit aici, la Suceava, vatra atîtor jertfe şi atîtor momente de slavă. Pietrele încremenite în înălţarea zidurilor de secole adaugă parcă noi dimensiuni de păstrătoare a multor epoci de cultură. În neclintirea lor mărturisesc inițiative, simțire, fapte şi dîrzenia tuturor acelora care le-au adunat, le-au adus și au poruncit să fie așezate drept semn al tăriei și stăpînirii lor și pavăză a țării și a neamului.
Asemeni unui stup, Suceava, devenită cetate de scaun, a adunat, a păstrat și a impulsionat neîncetat procesul îndelungat de afirmare şi independenţă a Țării Moldovei.
Veche reședință voievodală, Suceava, ocupă în istoria neamului un loc cu totul aparte. Este ea însăşi un document. Numele ei înflăcărează inima oricărui român. Prin gînduri și vreri, Suceava, reședință a marelui Ştefan, este un centru al întrupării și promovării simţirii românești. Și cînd neprielnice vremuri s-au abătut asupra ei, conștiința națională a rămas vie și a cuprins sufletul tuturor românilor.
Numeroasele aşezăminte religioase, altare străbune de închinare, presărate pe lîngă obcini, împodobesc ținuturile Țării de Sus și, care grație măiestriei valorilor cultural-artistice, ne integrează circuitului universal al artei, dovedesc, prin timp și peste veacuri, talentul şi evlavia inaintaşilor. In această veche cetate de scaun s-au urzit multe gînduri bune pentru neam și țară.