URCAN BATRANUL - PAVEL DAN

PAVEL DAN

Pavel Dan (3 septembrie 1907 – 2 august 1937) a fost un prozator român, născut în Imperiul Austro-Ungar.
S-a născut în Clapa, județul Cluj, în Transilvania. Părinții săi, Simion Dan și Maria (născută Tescariu), erau țărani săraci. A început școala primară în 1914 și avea să-l caricaturizeze mai târziu pe colegul său de clasă Samoilă Gabor în „Intelectualii”. A luat parte la o răscoală țărănească din satul apropiat Țigăreni, transpunând ulterior evenimentul într-o altă epocă în „Iobagii”. În 1919, după unirea Transilvaniei cu România, a intrat la liceul românesc din Turda; „Întâlnire” și „Vedenii din copilărie” înfățișează atmosfera orașului de provincie. În această perioadă, singura figură pozitivă din viața lui Dan a fost profesorul său Teodor Murășanu, el însuși scriitor și redactor la Pagini literare, unde Dan a colaborat, de asemenea. Încă din anii de școală, a fost preocupat de proiecte literare de mari dimensiuni, rămase neterminate (romanele Mizerie și Logodnica și nuvela O răzbunare sângeroasă). A participat la activitățile societății de lectură „Titu Maiorescu”, iar revista Fire de tort a apărut din inițiativa lui în 1925. În 1927 a intrat la Facultatea de Litere a Universității din Cluj; specializarea principală a fost limba română, iar cea secundară latina. A fost implicat în cercul lui Victor Papilian.
Debutul publicistic al lui Dan ca și critic a avut loc în 1930, cu o recenzie la Note și impresii de Garabet Ibrăileanu, în Darul vremii. În al doilea număr al aceleiași reviste a apărut povestirea sa „Ursita”. În 1931 a devenit bibliotecar și pedagog la liceul din Turda. În anul următor a fost angajat ca profesor la Liceul „Sfântul Vasile” din Blaj. Între 1934 și 1936 a publicat mai multe povestiri în revista Blajul, printre care „Îl duc pe popa”, „Corigențe”, „Întâlnire” și „La închisoare”. O singură proză a lui a apărut în Gândirea: „Priveghiul”. În 1936 a câștigat concursul literar al revistei România nouă cu povestirea „Iobagii”. Volumul de povestiri Urcan bătrânul, cu o prefață de Ion Chinezu, a fost publicat postum, în 1938. La scurt timp după deces, Octav Șuluțiu scria că moartea sa „a curmat apariția unuia dintre cei mai mari scriitori români, în plină desfășurare a evoluției sale”. Mai circumspect, George Călinescu deplângea doar trecerea prematură a „unui scriitor probabil puternic”.
Un liceu din Câmpia Turzii și o școală generală din Tritenii de Jos îi poartă astăzi numele.