UNIVERSALISM ROMANESC - SANDU TUDOR

SANDU TUDOR

Sandu Tudor (n. 22 decembrie 1896, București, România – d. 17 noiembrie 1962, Aiud, Regiunea Cluj, România) este pseudonimul literar al lui Alexandru Teodorescu, gazetar, poet, monah român din perioda interbelică, cunoscut și sub numele monahale de Monahul Agaton de la Mănăstirea Antim și Daniil de la Rarău. Din 1948, când s-a călugărit, duhovnic i-a fost Cleopa Ilie. Sandu Tudor este inițiatorul grupului Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim.
Este unul dintre extrem de puținii scriitori moderni a căror creație și-a găsit loc în corpul liturgic ortodox, unele scrieri ale lui primind statutul de sacralitate în Biserica Ortodoxă Română.
Este de asemenea unul dintre cele mai independente spirite pe care le-a dat națiunea română în secolul al XX-lea: personalitate cu timpurii sensibilități religioase, Teodorescu va fi inițial atras de gândirismul și misticismul ortodox al cercurilor intelectuale prevalente în epocă, dar va respinge cu vigoare și curaj excesele acestora în chiar perioada de maxim avânt al mișcărilor fasciste de coloratură mistică instigate de liderii gândiriști. Teodorescu va fi astfel activ în publicistica de stânga alături de tineri scriitori comuniști (Stancu, Jebeleanu), ca și în viața intelectuală a stângii românești în general, fiind implicat chiar în activitatea ilegală a comuniștilor (tipărește un buletin ilegal antifascist). Constantin Jinga amintește de această perioadă din viața poetului în acești termeni:
„În România anilor '30, Sandu Tudor devenise o figură absolut insolită: după un divorț chiar violent de gândirism și de extrema dreaptă ajunse la apogeu, face Puterii o opoziție radicală de pe baricadele firavelor, pe atunci, grupări comuniste. Dezaprobă naționalismul fascist, detestă antisemitismul și socoate burghezia în general drept clasa responsabilă pentru decăderea spirituală a omului, pentru erodarea valorilor și a ierarhiilor tradiționale în folosul obezilor nevrotice ale averii.” […] Se distanțează de gândirism chiar în anii 1930, de îndată ce îl percepe ca rezervor pentru ideologia extremei drepte, iar socialismul și comunismul nu-l vor atrage în turbulența lor atunci când ajung la putere. Liber de orice oportunism, Sandu Tudor se desparte de ideologii, în momentul când le vede preschimbate în idoli avizi de jertfe. (Biblia Și Sacrul În Literatură).
În 1942 este arestat de Siguranță (serviciul secret burghez) împreună cu alți scriitori de stânga și trimis în pușcăria de la Târgu-Jiu, pentru 2 ani. La întoarcerea acasă își găsește familia răzlețită și decide să adopte viața monahală. Anul următor înființează la mânăstirea Antim un grup isihast numit "Rugul Aprins". Studiul textelor patristice - percepute a fi "material dușmănos" - ca și critica membrilor grupului la adresa credinței quasireligioase a stângii extreme (tocmai aduse la putere în România de finele conflagrației mondiale) în cunoașterea strict rațională, au dus la reacția promptă regimurilor comuniste, poetul fiind o dată în plus arestat și condamnat la închisoare, unde în mod recurent va fi retrimis, până când își va sfârși acolo zilele, „cândva între noiembrie 1962 și primăvara lui 1964” (C. Jinga).