STUDII DE ARTA POPULARA - BARBU SLATINEANU

INTRODUCERE
Studierea culturii populare românești, care a început în secolul trecut, s-a intensificat în secolul nostru în două etape. Într-o primă etapă, care cuprinde anii pînă la instaurarea regimului democrat-popular, s-a aprofundat cercetarea fenomenelor de cultură locală, zonală, pe domenii de activităţi şi s-au creat importante fonduri documentare muzeale. Acțiunile de înființare a acestora, ca şi cercetările etnografice, au fost stimulate şi îndrumate de o seamă de savanţi progresişti, cum au fost Nicolae Iorga, Simion Mehedinți, Emil Racoviță, Sextil Puscariu, G. Vilsan, Dimitrie Gusti, Constantin Brăiloiu etc., care prețuiau în mod deosebit tezaurul culturii populare. Materialele etnografice, ca mărturii nemijlocite asupra condițiilor de muncă şi de trai ale maselor muncitoare, prezentau un tot mai mare interes nu numai pentru cercurile de specialitate, ci şi pentru disciplinele înrudite. În cea de-a doua etapă, în plină desfăşurare, s-au creat condiții fără precedent pentru cercetările etnografice şi sporirea rețelei de muzee, în care să se păstreze cele mai valoroase obiecte şi monumente, pentru valorificarea tradițiilor progresiste, a celor mai reprezentative creații artistice.
- Obiectele etnografice se situează printre cele mai importante izvoare pentru studierea culturii şi vieții poporului din trecut. Ele prezintă un dublu interes ştiinţific: ca elemente de cultură specifice perioadei în care au fost în uz curent şi ca materiale comparative în reconstituirea tipurilor mai vechi din care au evoluat. Astfel, analiza fenomenelor de bază ale culturii populare ocupațiile principale şi cele anexe, meşteşugurile, aşezările şi locuințele, ocupațiile casnice etc., se fundamentează pe două categorii istorice de obiecte: arheologice şi etnografice. Cele din prima categorie constituie fondul cultural de tradiție străveche, îmbogățit prin experiența acumulată de omenire în lupta pentru asigurarea celor necesare traiului. În cele etnografice, diferenţiate uneori de la o zonă la alta, sînt concretizate progresele înregistrate de-a lungul veacurilor pentru îmbogățirea moştenirii culturale.
Coordonatele evoluţiei în timp sînt jalonate de fondul de termeni care evidențiază detalii tot mai noi în construcția lor, în vederea îmbunătățirii tehnicilor şi produselor, precum de variatele documente scrise, cu date tot mai ample, mai amănunțite, privitoare la munca şi traiul maselor. Astfel, obiectele etnografice constituie pentru istorici auxiliare extrem de utile în reconstituirea dezvoltării istorice a culturii populare, aşa cum sînt şi pentru etnografi materialele arheologice şi documentele istorice.¹ şi Cercetările istorice au tradiții mai bogate decît cele etnografice. Lipsa studiilor de specialitate asupra culturii populare au resimțit-o, în primul rînd, istoricii.