STALIN - SCURTA BIOGRAFIE - IOSIF VISSARIONOVICI

IOSIF VISSARIONOVICI

Iosif Vissarionovici Stalin (născut: Ioseb Besarionis Dze Jugashvili; n. 18 decembrie 1878, Gori, viceregatul Caucazului⁠(d), Imperiul Rus – d. 5 martie 1953, Dacea Kunțevo⁠(d), RSFS Rusă, URSS) a fost liderul sovietic comunist-bolșevic care a condus Uniunea Sovietică din 1924 până la moartea sa în 1953. A deținut puterea ca Secretar General al Partidului Comunist din 1922 până în 1952 și ca Președinte al Consiliului de Miniștri din 1941 până la moartea sa. Stalin și-a consolidat puterea devenind dictator în anii 1930. Sistemul politic totalitar pe care l-a instituit a devenit cunoscut sub numele de stalinism, provenit de la ideologia marxist-leninistă.
Sub Stalin, care a înlocuit Noua Politică Economică (NEP) cu planurile cincinale, (introduse în 1928) și agricultura individuală cu agricultura cooperatistă, Uniunea Sovietică a fost transformată dintr-o societate țărănească într-o putere industrială la sfârșitul celui de-al patrulea deceniu, țara sa devenind a doua putere economică din lume. Agricultura sovietică, care a fost exploatată pentru finanțarea industrializării, a continuat să fie subdezvoltată pe toată durata deceniului. Colectivizarea a trebuit sa facă față opoziției generalizate a chiaburilor, în fapt, cei mai harnici și gospodari oameni ai satelor, proprietari de pământ și vite, având ca rezultat o luptă înverșunată a multor țărani împotriva autorităților.
În acest timp, Stalin a argumentat că fracționismul Partidului Comunist aflat la putere ar putea slăbi Uniunea Sovietică în fața inamicilor externi. Pe durata deceniului al patrulea, el, practic, a eliminat opoziția politică prin intermediul sistemului foarte dur al exilului intern (vezi Gulag) și prin execuții, iar prin asigurarea de beneficii anumitor segmente ale populației, a câștigat sprijinul sau cooperarea lor cu regimul.
O victorie greu cucerită în Marele Război pentru Apărarea Patriei, 1941–1945, (care a fost posibilă cel puțin parțial datorită capacităților de producție ridicate în timpul industrializării forțate), a pus temelia pentru formarea Pactului de la Varșovia și a consfințit poziția URSS drept una dintre cele două superputeri mondiale, poziție pe care a menținut-o pentru aproape patru decenii după moartea lui Stalin (în 1953). Conducătorii care au urmat au repudiat stalinismul. Succesorul lui Stalin și prim-secretar al partidului, Nikita Hrușciov, a denunțat folosirea represiunii în masă și cultul personalității, (în 1956). [1]