SISTEMUL RENINA ANGIOTENSINA. HORMONII LOCALI VOL.2 - I. HAULICA, D. BRANISTEANU, GH. PETRESCU

GENERALITĂŢI
Cuvîntul hormon vine de la grecescul hormao = a stîrni, a activa, a stimula, fiind introdus de Starling la începutul secolului (1905), la scurt timp după descoperirea secretinei (Bayliss şi Starling, 1902), pentru a defini substanțele biologic active prevăzute cu proprietăți stimulatoare la distanţă de locul de secreţie. Între timp, noțiunea a suferit importante reconsiderări și întregiri, odată cu extinderea sa de la tubul digestiv la glandele cu secreție internă. Mai întîi, s-a constatat că hormonii secretați de cele 8 glande endocrine, exercită nu numai efecte stimulante, ci pot acționa şi în sens inhibitor. După descoperirea transmiterii chimice a impulsului nervos (Otto Loewi, 1921), ca verigă umorală interneuronală sau neuroefectoare obligatorie, s-a dat denumirea de neurohormon şi mediatorilor chimici simpatici (noradrenalina) şi parasimpatici (acetilcolina). Ea a fost extinsă ulterior la neurosecreția hipotalamo-hipofizară (Scharrer, 1928-1936), atribuindu-se hipotalamusului rol de veritabilă glandă diencefalică (Rousy şi Mossinger, 1936). În ultimele trei decenii, odată cu introducerea metodelor histochimice adecvate de studiu a relațiilor existente între metabolism şi funcţie la nivel tisular, s-a precizat că o parte din substanțele rezultate din procesele degradative celulare participă la reglarea propriei lor activități. Pe plan morfologic, s-a descris un nou tip de celule endocrine (Feyrter, 1938), dispuse difuz în intimitatea epiteliilor de învelire ale tubului digestiv, aparţinînd sistemului endocrin difuz (Pagès, 1955) sau paracrin (Feyrter, 1953), secretor de hormoni gastro-intestinali cu structură aminică sau polipeptidică. De la sistemul endocrin al tractusului gastro-intestinal s-a trecut la identificarea unor celule neuroglandulare larg răspîndite în numeroase alte ţesuturi şi organe (pancreas, tiroidă, paratiroide, timus, plămîni, piele, căi uro-genitale etc.) cunoscute sub numele de sistem celular APUD (Pearse, 1966). Acesta posedă capacitatea de a capta precursori ai aminelor şi a-i decarboxila în vederea formării de peptide active prevăzute cu proprietăți stimulatoare, modulatoare sau inhibitorii asupra celulelor din jur.