RUGINOASA: MISTER, BLESTEM SI DOMNIE IN PALATUL LUI CUZA - THEODOR RASCANU

THEODOR RASCANU

Theodor August Rășcanu, menționat și ca Teodor Râșcanu sau Rîșcanu (4 noiembrie 1888 – 29 iulie 1952), a fost romancier, istoric și poet român, cunoscut și pentru implicarea în grupări de dreapta și de extremă dreaptă. S-a născut în clasa boierească din vestul Moldovei, a cărei istorie socială este o temă principală a prozei sale; era înrudit cu mai multe personalități, între care Alexandru Ioan Cuza, figură fondatoare a statului român unit. Copilăria sa a coincis cu ultima etapă a declinului aristocrației, iar el a teoretizat de timpuriu că nenorocirile acesteia erau strâns legate de creșterea imigrației evreiești. În ciuda interesului timpuriu pentru politică și a recrutării sale de către Partidul Conservator în anii 1910, primele lucrări publicate de Rășcanu au fost poeziile, între care un număr mare de sonete. Aceste contribuții au fost în general ignorate de critici, la fel ca debutul său din 1925 ca romancier social. Între timp, a fost voluntar în al Doilea Război Balcanic și, deși avea rezerve față de sprijinul României pentru Antanta, a luptat și în Primul Război Mondial.
Revista proprie a lui Rășcanu, Politica și Gândul Liber, a conturat abordarea sa ideologică asupra problemelor românești, la fel ca teza sa de economie politică, care s-a păstrat. Părerile sale s-au regăsit într-o succesiune de romane interbelice, precum și în articolele publicate în diverse ziare. A atins semnificație literară în 1932 cu Ileana Lupului, care, deși considerat în continuare de critici oarecum stângaci, a impresionat prin perspectiva psihologică asupra sufletului rural. Promoția '907, apărut ca foileton în 1935, a fost cenzurat din cauza imaginii puțin flatante a elitelor politice și literare ale României Mari. După ce s-a opus făţiș poporaniștilor de stânga, Rășcanu a îmbrățișat și anticomunismul și a întreținut o vreme corespondență cu un intelectual anti-sovietic mai în vârstă, Panait Istrati. Rămas un antisemit declarat, s-a înscris în Liga Apărării Național-Creștine, iar apoi a fost colaborator, și pentru scurt timp membru, al mișcării fasciste Garda de Fier; totuși, în aceste cercuri a fost privit cu suspiciune din cauza disponibilității sale de a recunoaște contribuțiile evreilor pe front. Din 1934 a cerut românilor să nu mai dea vina pe străini pentru toate necazurile lor.
La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Rășcanu a revenit cu o biografie celebră a vărului său regal. Se spune că era dezamăgit la începutul lui 1941, când guvernul lui Ion Antonescu a reprimat Garda de Fier. După ce Antonescu a angajat România pe Frontul de Est, s-a cufundat în munca literară, tipărind sau doar anunțând diverse episoade din propria saga de familie. Moșia familiei sale din județul Vaslui, redusă de reforma agrară din anii 1920, apoi avariată de cutremurul din 1940, a fost jefuită în timpul ocupației sovietice. Rășcanu și-a vândut proprietatea redusă și s-a mutat dintr-un loc în altul prin țară, sperând să scape de arestare de către noul regim comunist proclamat. A murit la Vaslui, posibil prin sinucidere; a rămas uitat până în anii 1980, iar opera sa a fost recuperată și reconsiderată doar parțial după sfârșitul comunismului.