ROMANII, ORIGINEA TRECUTUL SACRIFICIILE SI DREPTURILE LOR - ION ANTONESCU

ION ANTONESCU

Ion Antonescu (n. 2 iunie 1882, Pitești, România – d. 1 iunie 1946, Jilava, Județul Ilfov, România) a fost un ofițer de carieră, ulterior devenit mareșal, politician român, șeful Biroului Operațiilor din Marele Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major al Armatei Române și Ministru al Apărării Naționale. În 1940, datorită colaborării pasive a regelui Mihai, s-a autoavansat la gradul de mareșal, iar apoi s-a autointitulat „Conducător al Statului”. Din 4 septembrie 1940, până în 23 august 1944 a fost cel de-al 43-lea prim-ministru al României.
Regele Carol al II-lea, la propunerea lui Horia Sima, liderul Mișcării Legionare, l-a numit președinte al Consiliului de Miniștri. Antonescu, în urma situației conflictuale anterioare cu Carol al II-lea și în contextul pierderilor teritoriale ale României din vara anului 1940, l-a constrâns pe rege să abdice în favoarea tânărului principe moștenitor, Mihai. După Rebeliunea legionară din 21–23 ianuarie 1941, Antonescu a desființat Statul Național-Legionar, cu care partidele democratice refuzaseră să colaboreze, și a girat singur exercitarea puterii de stat, ca dictator, fiind responsabil pentru atrocitățile comise împotriva evreilor și romilor în Regatul României și în teritoriile controlate de statul român.
Ion Antonescu a decis intrarea României în Al Doilea Război Mondial de partea Puterilor Axei, pe baza promisiunilor lui Adolf Hitler că teritoriile românești pierdute în 1940 ca urmare a Dictatului de la Viena și Pactului Ribbentrop-Molotov vor fi retrocedate României. Politica sa externă s-a dovedit a fi profund falimentară și, finalmente, el nu a reușit să recupereze nimic din teritoriile cedate Uniunii Sovietice, Ungariei și Bulgariei.
Pus în față evidenței că războiul împotriva URSS este pierdut, Antonescu a fost demis de la conducerea statului de către regele Mihai, prin lovitura de stat de la 23 august 1944, după care a fost arestat și apoi deținut în Uniunea Sovietică. La 17 mai 1946 a fost condamnat la moarte pentru crime de război de Tribunalul Poporului din București. La 1 iunie 1946 a fost executat prin împușcare la închisoarea Jilava.