REMEMBER 1916-1919 - RADU D. ROSETTI

RADU D. ROSETTI

Radu D. Rosetti sau Rossetti (13 sau 18 decembrie 1874 – cca noiembrie 1964) a fost poet, dramaturg și nuvelist român, cunoscut și ca avocat și activist. Fiu al dramaturgului aristocrat Dimitrie Rosetti-Max și nepot al lui Titu Maiorescu, a avut o tinerețe zbuciumată și rebelă, împărțită între România și Austro-Ungaria; în acești ani de debut a frecventat personalități literare de seamă, precum Ion Luca Caragiale și Alexandru Vlahuță. Absolvent al Universității din București la vârsta de 26 de ani, era deja un poet de succes, cu sensibilitate neoromantică, traducător publicat de piese de teatru și romane, faimos și pentru căsnicia sa nefericită cu criticul literar Elena Bacaloglu. Ulterior, Rosetti a trecut la scrierea de piese de teatru cu tematică socială și de povestiri inspirate din viața sa profesională, câștigându-și renumele de apărător al cauzelor de stânga și al clienților nevoiași. A călătorit mult, inclusiv în locuri exotice, și a publicat mai multe volume în care și-a descris experiențele.
Din jurul anului 1913, Rosetti a fost și chipul public al activismului pentru incinerare, angajându-se în polemici publice cu Biserica Ortodoxă Română. Deși era ofițer de artilerie cu garnizoana la Chitila, în Primul Război Mondial a fost activ mai ales ca orator patriot și propagandist, revenind apoi la activitatea sa în cadrul Baroului Ilfov. În perioada interbelică a păstrat legătura atât cu socialiștii, cât și cu „cremaționiștii”, a experimentat și ca conferențiar la Radio România, dar a devenit mai conservator și retrograd, atacând în mai multe rânduri literatura modernistă. Această atitudine i-a consolidat succesul ca autor de memorii, deși a fost respins de ambele extreme ale spectrului politic pentru atașamentul față de un sistem social decăzut. Aproape uitat în primii ani ai comunismului românesc, s-a retras într-o mansardă. A fost redescoperit la aproape nouăzeci de ani de autori curioși în privința întâlnirilor sale cu marile personalități ale literaturii române, precum și de umoriști care apreciau cultivarea de către el a genului epigramei. Rosetti a murit în mansarda sa, la scurtă vreme după ce revenise la publicistică.