POVESTEA VIETII MELE VOL.1-3 - MARIA, REGINA ROMANIEI

Povestea vieții mele !
Adesea mi s-a cerut s-o scriu, şi am stat în cumpănă dacă s-o fac, din multe pricini.
Cu moartea scumpului meu sot, regele Ferdinand, se încheie un anumit capitol al vieţii mele şi simt că pot mai uşor să privesc înapoi la calea, la lunga cale ce am străbătut-o pînă acum. Pot s-o privesc de departe în chip mai puțin părtinitor și, poate, tocmai aceasta am aşteptat mereu.
M-am întrebat totdeauna sub ce unghi voi privi, pentru a o povesti, propria mea viață, știind că pînă la un punct oarecare, trebuie să-mi cîntăresc cuvintele şi totuşi să fiu cît se poate de sinceră şi atît de precisă pe cît se poate. Nu vreau să fiu nici prea rece, dar nici prea pătimașă; simțirile nu trebuie să mă tîrască după ele.
Într-o oarecare măsură vreau să privesc înapoi la viața mea, ca și cum as povesti întîmplările altuia, ba, parcă aş vrea chiar, să o scriu la persoana a treia, dar aceasta ar fi un fel de prefăcătorie, şi eu niciodată nu m-am prefăcut. Toată viața am fost primejdios de sinceră și nu mă pot debarasa de această deplină sinceritate.
Mi se pare că am găsit acum unghiul sub care pot privi povestirea vieții mele unghiul care mă înfățișează pe mine în legătură cu România fie România şi eu, fie eu şi România e cam acelaşi lucru.
Trebuie să mi se ierte că multe gînduri, multe chibzuiri şi multe tilcuri se întrețes cu faptele ce am de înşiruit, căci viața mea a fost pînă acum destul de lungă și întîmplările destul de numeroase ca să-mi fi strunit mintea şi să fi făcut din mine un soi de mic filosof, în felul meu.
România şi eu. Dar de bună seamă e nevoie să privesc şi înapoi, cu mult înapoi, căci despre nici o viață nu se poate vorbi, fără a pomeni de copilărie şi de tinerețe, care sînt marile făuritoare ale caracterului; şi copilăria mea a fost o copilărie fericită, de care mi-e drag să-mi amintesc. (...)