PE URMELE LUI PETRU MAIOR - SERAFIM DUICU

ARGUMENT
Despre viața și personalitatea lui Petru Maior s-a scris mai mult decît despre cele ale lui Samuil Micu ori Gheorghe Șincai, tovarășii săi de idei şi de lupte. Aceasta, pentru că Petru Maior a avut şansa de a-şi publica cea mai mare parte din operă în timpul vieții, şansă pe care n-au avut-o ceilalți doi, deşi au trecut şi ei prin funcția de cenzori ai cărților româneşti ce se tipăreau la Tipografia din Buda, funcție pe care puteau să o fructifice. Dar virsta prea înaintată la care au ajuns în acest loc, starea precară a sănătății, suspiciunile oficialităților, înmulțirea obligațiilor de servici au făcut ca ei să nu-şi poată duce la împlinire acest vis şi opera lor să înainteze către posteritate în manuscrise, deci posibil de cunoscut doar de către un cerc foarte restrins de specialişti.
Petru Maior însă nu numai că şi-a publicat opera, dar s-a și ingrijit direct de tipărirea ei, a văzut-o ieșind la lumină cu cerneala crudă, gustînd deliciile noi ale,,diortositoriului"
(îngrijitorului) de carte. Și, ca urmare a acestui fapt, ea a fost cunoscută cercurilor largi de cititori interesați, din toate cele trei țări româneşti. Pe la 1820, cînd învăţămîntul în Moldova se făcea numai în greceşte, tînărul Constantin Negruzzi, viitorul prozator, a fost incitat de tatăl său la cunoaşterea slovei româneşti, pe care a învățat-o citind Istoria pentru începutul românilor în Dachia a lui Petru Maior. Prin 1839, George Barițiu îşi amintea şi el că primii pași făcuți pe drumul cărții și simțirii naționale i-au fost îndrumați tot de faimoasa carte maioriană:,,Pe cind ne ciudeam noi într-acest chip că nu ştim bine româneşte, peste cîteva luni auzirăm vorbindu-se de Istoria lui Petru Maior pentru începutul românilor în Dachia. «Să o cîştigăm îmi ziceai tu să o cîştigăm de undeva, prietine !» Citirea acestii cărți străbătu ca scinteile de fulger toată ființa noastră;