OPERE - MIHAIL SAULESCU

MIHAIL SAULESCU

Mihail Săulescu (23 februarie 1888 – 30 septembrie(?) 1916) a fost poet și dramaturg român.
Născut la București, a fost al patrulea copil (din șaptesprezece, dintre care nouă au supraviețuit) al căpitanului Nicolae Săulescu (cunoscut drept pictorul oficial al Armatei Române) și al soției sale, Ecaterina (născută Gaist). Între 1898 și 1903 a urmat liceele „Sfântul Sava” și „Matei Basarab” din orașul natal. Săulescu a intrat apoi la Conservatorul de Artă Dramatică, pe care l-a părăsit în 1904, după primul an. Plecând din București, a lucrat ca învățător în județul Gorj și ca suplinitor la Posada, județul Prahova, în 1908. În 1911 a fost redactor la revista Luceafărul din Sibiu, oraș aflat atunci în Austro-Ungaria. După întoarcerea în capitala României, a fost redactor la Rampa (1911–1912), bibliotecar la biblioteca populară Socec (1912–1913), funcționar la Ministerul Instrucțiunii Publice, funcționar auxiliar la fundația culturală Casa Școalelor și redactor la Rampa nouă ilustrată (1914). În 1908 a fost membru fondator al Societății Scriitorilor Români.
Debutul editorial al lui Săulescu a avut loc în 1906, cu versuri publicate în Sămănătorul, deși nu făcea parte din cercul legat de această revistă. În același an a publicat la București un volum de poezii, Versuri, pe care însă l-a renegat ulterior și a cerut distrugerea întregului tiraj. Nu se cunoaște niciun exemplar păstrat. Câteva dintre poeziile acestui volum au apărut în următoarele două: Departe… (1914) și Viața (1916). Pe lângă Sămănătorul, a colaborat la Convorbiri Critice (unde a fost un participant activ al grupării conduse de Mihail Dragomirescu), Seara, Universul literar, Noua revistă română, Rampa și Rampa nouă ilustrată.
Partizan convins al intrării României în Primul Război Mondial de partea Aliaților, a insistat să se înroleze ca voluntar când acest lucru s-a petrecut, în vara anului 1916. Săulescu a fost încadrat într-o „divizie mobilă”, însărcinată cu intervenții rapide. A murit curând pe front, lângă Predeal. A lăsat în manuscris un volum de poezii, Cultul morților, publicat în toamna anului 1916. Printre hârtiile sale se aflau și un poem amplu, „Călătorii” (după modelul lui „Memento mori” de Mihai Eminescu), și două piese de teatru. La Teatrul Național din București, în stagiunea 1921–1922, Victor Eftimiu a prezentat piesa într-un act a lui Săulescu, Săptămâna luminată, scrisă într-o singură noapte în 1913 și publicată în 1922. A avut un succes neobișnuit, unii critici considerând-o mai valoroasă decât Năpasta lui Ion Luca Caragiale. O altă piesă, În fața mării, a fost inspirată de Henrik Ibsen. Scrisă, după toate aparențele, în 1911–1912, a fost publicată în 1973.