OPERE ALESE VOL.2 - CICERO

CICERO

Marcus Tullius Cicero (în latina clasică: [ˈmaːrkʊs ˈtʊlli.ʊs ˈkɪkɛroː]; 3 ianuarie 106 î.Hr. – 7 decembrie 43 î.Hr.) a fost un om de stat, avocat, erudit, filosof, orator și scriitor roman, care a încercat să susțină principiile optimaților în timpul crizelor politice ale Republicii Romane, crize ce au dus la întemeierea Imperiului Roman. Vasta operă a lui Cicero cuprinde tratate de retorică, filosofie și politică. Este considerat unul dintre cei mai mari oratori și stiliști în proză ai Romei și inovatorul a ceea ce a ajuns să fie cunoscut drept „retorica ciceroniană”. Cicero s-a format la Roma și în Grecia. Provenea dintr-o familie înstărită din municipiu (municipium), aparținând ordinului ecvestru roman, și a fost consul în 63 î.Hr.
Cicero a influențat profund atât receptarea antică, cât și cea modernă a limbii latine. O parte substanțială a operei sale s-a păstrat, iar el a fost admirat deopotrivă de autori antici și moderni. A adaptat în limba latină argumentele principalelor școli ale filosofiei elenistice și a creat o mare parte din vocabularul filosofic latin prin inovație lexicală (de exemplu neologisme precum evidentia, generator, humanitas, infinitio, qualitas și quantitas), aproape 150 dintre ele rezultând din traducerea unor termeni filosofici grecești.
Deși a fost un orator desăvârșit și un avocat de succes, Cicero considera că cariera sa politică era cea mai importantă realizare a sa. În timpul consulatului său, în 63 î.Hr., a înăbușit conspirația lui Catilina; întrucât însă îi executase sumar și controversat, fără judecată, pe cinci dintre conspiratori, a fost exilat în 58, dar rechemat în anul următor. Nemulțumit în cea mai mare parte a anilor 50 de starea politicii romane, a primit guvernarea Ciliciei în 51 și s-a întors în Italia în ajunul războiului civil al lui Caesar. L-a sprijinit pe Pompei în timpul războiului și a fost iertat după victoria lui Caesar. După asasinarea lui Caesar, în 44 î.Hr., a condus Senatul roman împotriva lui Marcus Antonius, atacându-l într-o serie de discursuri (Filipicele). L-a ridicat pe Octavian, moștenitorul lui Caesar, pentru a strânge sprijin împotriva lui Antonius în conflictul violent care a urmat (războiul de la Mutina); însă, după ce Octavian și Antonius s-au împăcat pentru a forma al Doilea Triumvirat (împreună cu Lepidus), Cicero a fost proscris și executat la sfârșitul anului 43 î.Hr., în timp ce încerca să fugă din Italia pentru a se pune la adăpost. Mâinile și capul său tăiate au fost apoi expuse pe Rostra. Mâinile și capul lui Cicero au fost luate din ordinul lui Antonius și expuse pentru a reprezenta consecințele acțiunilor sale antiantoniene (în special ale Filipicelor), ca scriitor și, respectiv, ca orator.
Redescoperirea scrisorilor lui Cicero de către Petrarca este adesea considerată punctul de plecare al Renașterii din secolul al XIV-lea în ce privește treburile publice (res publica), umanismul și cultura romană clasică. Potrivit istoricului polonez Tadeusz Zieliński, „Renașterea a fost înainte de toate o reînviere a lui Cicero și abia după el și prin el a restului antichității clasice”. Apogeul autorității și prestigiului lui Cicero a venit în Iluminismul secolului al XVIII-lea. Impactul său asupra marilor gânditori și teoreticieni politici ai Iluminismului, precum John Locke, David Hume, Montesquieu și Edmund Burke, a fost considerabil. Operele sale se numără printre cele mai influente din cultura mondială și constituie și astăzi unul dintre cele mai importante corpusuri de material primar pentru scrierea și revizuirea istoriei romane, în special a ultimelor zile ale Republicii Romane.