MITURILE ESENTIALE - VICTOR KERNBACH

Labirintul mitologiei Periodic, omenirea se readresează miturilor pe care le-a creat in zorii gîndirii sale deductive şi le-a transmis din etapă în etapă cu cele mai diferite mijloace ale instrumentului epic; și, ori de cite ori își compun alte mituri sau le neagă pe cele rememorate, oamenii îşi redefinesc poziția spirituală față de mitologie. Dar ce este mitologia cu adevărat pare încă destul de greu de stabilit.* Fiind una dintre cele mai vechi stări culturale ale minții omeneşti (dacă nu chiar cea mai veche) și astfel hrănind aproape toate formele ulterioare în modurile cele mai diferite, mitul a intrat demult în circulația largă a culturii scrise; de aici şi nemăsurata fluctuație a încercărilor de a-l defini, adesea influențate inexact de etimologia greacă a cuvîntului (50os- poveste), deşi termenul folosit de toată lumea nu a rămas nicidecum acolo.
Intr-adevăr, o definiție exhaustivă este imposibilă, chiar dacă, printr-un efort de aglomerare a noțiunilor, am putea spune în linii mari că mitul este o narațiune tradițională emanată de o societate primitivă imaginindu-şi explicarea concretă a fenomenelor şi evenimentelor enigmatice cu caracter fie spațial, fie temporal, ce s-au petrecut în existența psihofizică a omului, în natura ambiantă şi în universul vizibil ori nevăzut, în legătură cu destinul condiției cosmice şi umane, dar cărora omul le atribuie obîrşii supranaturale datind din vremea creației primordiale şi, ca atare, le consideră sacre şi revelate strămoşilor arhetipali ai omenirii, de ființe supraumane în clipele de grație ale începuturilor.
Noţiunea de mit a fost atît de nestatornică în judecata mileniilor încît, între înțelesul de basm şi acela de filosofie a universului, s-au emis nu mai puțin decît 500 de foarte diverse definiții, din care n-au lipsit nici construcțiile logice, nici încheierile fanteziste...