MENUETUL - G.M. VLADESCU

G.M. VLADESCU

George Mihail Vlădescu, al cărui prenume apare și sub forma Gheorghe (2 martie 1885 – 29 martie 1952), a fost prozator, dramaturg și traducător român. Provenit dintr-o familie de mici burghezi săraci, a pretins că a fost mereu amenințat de excluziune socială (adaptându-se unei vieți de relativă izolare) și a acumulat o vastă experiență de viață la periferia societății. Opera sa literară a fost colorată ideologic de didacticism, de umanism creștin și, uneori, de mesaje de stânga ambigue. A fost apreciată de public, mai ales după 1930, dar a primit reacții mixte din partea specialiștilor în literatură, care i-au reproșat tonul moralizator și înclinația spre melodramă; în unele lecturi, cele mai multe dintre romanele sale sunt considerate paraliteratură. Vlădescu a fost o vreme activ în cadrul grupării Gândirea din România Mare interbelică, fiind de acord cu forma ei mai conservatoare de modernism literar. În acest context, a lansat atacuri necruțătoare la adresa unor moderniști precum Eugen Lovinescu și George Călinescu, respingând totodată tinerii scriitori ca fiind prea senzaționaliști sau la limita pornografiei.
Vlădescu, care nu și-a putut acoperi niciodată cheltuielile din scris, a lucrat profesional ca funcționar, iar mai târziu s-a retras la țară, deținând la un moment dat o crescătorie de păsări la Fundulea. A avut și slujbe de propagandist guvernamental, iar la începutul celui de-al Doilea Război Mondial edita o revistă pentru Armata de Uscat a României. A rămas prietenos și protector față de colegii evrei în vremea fascismului antisemit, permițându-i la un moment dat lui Marius Mircu, aflat sub represiune, să publice sub numele „G. M. Vlădescu”. După lovitura de stat antifascistă din 1944 a încercat să revină în viața publică, dar regimul comunist a refuzat să-l recunoască drept aliat. Suferind de inimă, a murit în izolare voluntară la Dumitrești, unde este și înmormântat. Moștenirea sa postumă rămâne contradictorie, între cei care au văzut reintegrarea lui în canonul literaturii române și cei care îl consideră cel mult acceptabil.