MEMORII - IULIAN VESPER

IULIAN VESPER

Iulian Vesper (pseudonimul lui Teodor C. Grosu; 22 noiembrie 1908–11 februarie 1986) a fost un poet și prozator român, născut în Austro-Ungaria.
S-a născut în Horodnic de Sus, județul Suceava, în Bucovina, din părinții Constantin Grosu, agricultor și cântăreț bisericesc, și Teodosia (născută Prelipcean). După școala primară în satul natal, a urmat secția clasică a Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, pe care l-a absolvit în 1927. În același an s-a înscris la Facultatea de Litere a Universității din Cernăuți, dar s-a transferat la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, pe care a terminat-o în 1933. A fost redactor-șef al ziarului Glasul Bucovinei în 1933–1934, apoi redactor până în 1937. A lucrat ca șef de cabinet la Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale (1934-1942); traducător, redactor și secretar de presă la Direcția Presei (1944-1949); redactor la Agerpres (1949-1950); și corector la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1951-1956).
Debutul editorial al lui Vesper a fost făcut cu poeme apărute în revista liceului său în 1924. Poezia sa timpurie l-a situat în grupul Iconar al poeților bucovineni, care susțineau o poezie metafizică, în stil avangardist. Opera sa a apărut în antologia lui Mircea Streinul din 1938, Poeți tineri bucovineni. A publicat volume de versuri (Echinox în odăjdii, 1933; Constelații, 1935; Poeme de Nord, 1937; Izvoare, 1942; Poezii, 1968; Ascultând nopțile, 1972; Al treilea orizont, 1979), proză istorică (Viața lui Mihai Viteazul, 1939; Chipuri domnești, 1944) și romane (Primăvara în țara fagilor, 1938; Glasul, 1957). Printre traducerile sale se numără basme rusești, Vasili Belov, Kalevala și Louis Hémon. Pe lângă poemele sale ermetice și cele care vădesc un mesianism întrucâtva afectat, poezia lui Vesper, romantică prin fire, este fără îndoială valoroasă. Ea reflectă o trăire autentică a uimirii în fața morții și proiecția acesteia într-o lume fabuloasă.