Cartea "MEMORII VOL.5-10" scrisa de CONSTANTIN ARGETOIANU

CONSTANTIN ARGETOIANU

Constantin Argetoianu (n. 3/15 martie 1871, Craiova, România – d. 6 februarie 1955, Sighet, România) a fost un om politic român, care a deținut funcția de președinte al Consiliului de Miniștri al României (între 28 septembrie 1939 și 23 noiembrie 1939). Descendent al unei familii boierești înstărite din Oltenia, Argetoianu a dobândit o licență în drept și un doctorat în medicină la Paris, însă a urmat o carieră în diplomație, unde a activat până în 1913, când a intrat în politică. S-a alăturat inițial Partidului Conservator, însă a trecut de-a lungul carierei sale politice prin multe partide, deținând portofoliul ministerial în diferite guverne. Argetoianu a fost ales cu puține întreruperi în Parlament, deținând președinția Senatului între 1938 și 1939.
Întemeietor alături de Alexandru Averescu al Ligii Poporului, i-a revenit ca ministru de justiție în Guvernul Averescu sarcina ingrată de a reprezenta România la Tratativele de pace de la Buftea cu Puterile Centrale și de-a semna Tratatul preliminar de pace (1918). În 1920, a fost confruntat din poziția de ministru de interne cu prima grevă generală din istoria României și cu atentatul lui Max Goldstein asupra Senatului. În anul următor, Argetoianu a declanșat represaliile împotriva Partidului Socialist Român.
În pofida faptului că a fost lung timp un adversar înverșunat al lui Ionel Brătianu, s-a apropiat de acesta și a devenit ministru în guvernele Știrbey și Brătianu din 1927, intrând după moartea subită a liderului liberal în PNL. Un susținător al principelui Carol, Argetoianu a îmbrățișat „restaurația” din 8 iunie 1930 și a ajuns din nou ministru în 1931, în dificila guvernare Iorga-Argetoianu, confruntată cu efectele Marii crize economice. Eșecul întreprinderii l-a ținut pe boierul de la Breasta în anii 1930 în expectativă, rămânând în relații bune cu regele și militând pentru asumarea de către acesta a unui regim autoritar, dincolo de partide.

Acest lucru s-a produs în 1938, iar Argetoianu a fost unul dintre membrii proeminenți ai primului cabinet Miron Cristea și a aderat la partidului regal unic Frontul Renașterii Nationale, fiind consilier regal și președinte al Consiliului Superior Economic. După asasinarea lui Armand Călinescu, a fost el însuși numit pentru scurt timp premier. A participat la Consiliile de Coroană convocate de Carol al II-lea în 1940, pronunțându-se pentru acceptarea cedărilor teritoriale, în speranța unei recuperări ulterioare. Asimilat de legionari dictaturii regale, a scăpat în noiembrie 1940 la limită de asasinare, pentru a părăsi în aprilie 1944 țara. S-a întors în noiembrie 1946 din Elveția, în speranța de a fi numit premier în locul lui Groza. Desproprietărit sub regimul comunist de întreaga sa avere, a fost arestat în „noaptea demnitarilor” (5/6 martie 1950) și a murit la 6 februarie 1955 în închisoarea de la Sighet. Constantin Argetoianu a fost reabilitat de justiție în 1999. Deși prestația sa politică a fost contestată atât de contemporani, cât și de istorici, el este considerat unul dintre cei mai influenți politicieni ai perioadei interbelice. În prezent este cunoscut pentru scrierile sale memorialistice care, purtând marca inteligenței și cinismului autorului, reprezintă prin bogăția de informație și prin calitatea literară un document de primă importanță asupra vieții politice și sociale din timpul său.