MEMORIA REVISTA GANDIRII ARESTATE NR.2, ANUL 1994 - ERNEST BERNEA SI COLAB.

Amintirea, între resentiment şi uitare Nu e nevoie să fii psiholog ca să înțelegi ce este, în viața fiecărui ins, amintirea: pe de o parte, ea alcătuieşte acel capital care se acumulează şi care dă, prin prezenţa lui mereu sporită, greutate și substanță existenţei umane; dar în acelaşi timp ea este şi firul conducător care dă ființei o continuitate şi o devenire fără de care existența nu ar avea valoare.
Există boli în care amintirea se şterge treptat,,,anterograd" înaintînd în timp, din momentul în care agentul cauzator începe să acționeze; asistăm atunci la o uitare pe măsură ce evenimentele curg, aşa încît acestea nici nu mai slujesc ca noi experiențe și devin lipsite de orice semnificație simbolică. După cum există și amnezii,,retrograde", în care amintiri ce existau şi păreau durabil fixate înainte de începutul bolii încep mai întîi să se estompeze şi apoi să dispară. În total, bolile amintirii sînt boli ale personalității, de fapt cele mai grave ale ei; ce este oare existenţa dacă nu suma învațărilor şi dezvățărilor, suma sporurilor şi succeselor, dar şi a căderilor şi rănirilor?
Să ne imaginăm, pe de altă parte, ce ar fi existenţa unui ins care, printr-o monstruoasă anomalie nu ar omite nici o amintire, fiind atins de o hipermnezie totală: nu numai că orice operație creatoare a spiritului ar fi iremediabil anulată, dar orice fapt de memorie aducînd după sine un anumit grad de emoție - el nu ar înceta să fie bîntuit în fiece clipă de vuietul afectiv a toate cîte i se vor fi întîmplat: o situație, în ultimă instanţă, tot atît de distrugătoare ca și aceea a amneziei.
- Putem să ne întrebăm în ce măsură avem dreptul să transpunem clinica individuală a memoriei la viața unei societăți, experiența devenirii individuale la ceea ce convenim să numim cu un singur cuvînt, dar cu cîte sensuri!
istoria unei țări. Faptul că suma destinelor individuale alcătuiește această istorie nu este încă un argument destul de puternic; pentru că un şir întîmplător de litere nu alcătuiește un cuvînt, după cum nici cuvintele unui dicționar puse cap la cap nu formează necum o epopee, dar nici măcar o frază întreagă. Istoria e, fără nici o ta(după Herodot) a cuvîntului - historeo - şi cercetare, in-