MEDICINA SI THERAPEIA, PERSPECTIVE BIOETICE PLATONICIENE - TUDOR STEFAN ROTARU

Introducere Când am decis să dau cărții care urmează titlul Medicină și Therapeia: perspective bioetice platoniciene, am avut în minte un scop dublat de o concluzie în desfășurare. Scopul constă în valorificarea noțiunii platoniciene de in raport cu bioetica actuală. Prin urmare vom argumenta, în continuare, că există în istoria filosofiei poziții pe axa holism-atomism relevante pentru înțelegerea legăturii dintre etica medicală contemporană și Dialogurile platoniciene. Cu alte cuvinte, avansez teza potrivit căreia bioetică inspirată de platoniciana tine cont de locul părții în întreg. Cartea aceasta este concentrată în jurul unei singure și sigure întrebări și anume: putem oare invoca in mod legitim sensurile terapiei din Dialogurile platoniciene drept sursă neechivocă și decisivă a unor modele predominante ale eticii medicale? Unde intervine în acest caz si ce se află, de fapt, în spatele acestui termen? Concluzia o putem formula în următorii termeni: Platon poate fi văzut, în mod evident, drept un precursor al terapiei înțeleasă ca deliberare în relația medicpacient, în care deliberare medicul are un rol paideic iar terapia este una holistă şi care respectă autonomia pacientului. De unde, în ceea ce mă priveşte, un efort constant de a susține toate aceste lucruri, efort care presupune argumente filologice, istorice, de istoria filosofiei, de hermeneutică, de analogie şi reconstrucție argumentativă însoțite, toate acestea, de o metodologie preponderent istorico-descriptivă când se au în vedere chestiunile filosofice şi una cazuistică acolo unde este vorba de bioetică. Cercetarea, în ansamblu, este una transdisciplinară şi interdisciplinară. Tema este extrem de provocatoare mai ales raportată la contextul abordărilor bioetice subiectiviste şi relativiste. Termenul însuși de „bioetică” este o apariție relativ târzie, în spaţiul nord-american.