MASTILE 412 - FERNANDO NAMORA

FERNANDO NAMORA

Fernando Gonçalves Namora (15 aprilie 1919 – 31 ianuarie 1989) a fost un scriitor și medic portughez. Namora s-a născut în Condeixa-a-Nova, districtul Coimbra, și a murit la Lisabona, în Portugalia.
Și-a luat diploma în medicină în 1942, la Universitatea din Coimbra. Anii de studenție l-ar fi influențat ca om (și ca scriitor), la fel ca experiența sa de medic de țară în regiuni izolate precum Beira Baixa și Alentejo, până în 1950, când s-a mutat la Lisabona, invitat să fie medic asistent la Instituto Português de Oncologia.
Prima sa carte a fost Relevos, poezie, în 1937, publicată la vârsta de 18 ani. În 1938 a apărut primul său roman, As Sete Partidas do Mundo, care a câștigat Premiul Almeida Garrett, iar trei ani mai târziu, împreună cu alți colegi de la Coimbra, a fost implicat în proiectul literar Novo Cancioneiro (1941), alcătuit din 10 volume, dintre care primul era poemul său Terra - pentru mulți specialiști, începutul mișcării neorealiste, un moment de referință în literatura portugheză. Toată lirica din tinerețe se află în antologia As Frias Madrugadas, din 1959. Cu toate acestea, romanul său de tinerețe, despre atmosfera studențească din Coimbra, este Fogo na Noite Escura (1943), în colecția Novos Prosadores (1943), la Coimbra Editora.
Pe lângă cele peste 30 de titluri, de-a lungul a cincizeci de ani de viață literară intensă, a scris nu doar romane „neorealiste”, precum Casa da Malta (1945), Minas de S. Francisco (1946), Retalhos da Vida de um Médico (1949 și 1963), A Noite e a Madrugada (1950), O Trigo e o Joio (1954), ci și proză cu „teme urbane”, ficțiune contemporană, ca în O Homem Disfarçado (1957), Cidade Solitária (1959), Domingo à Tarde (1961, Premiul José Lins do Rego), Os Clandestinos (1972), Resposta a Matilde (1980) sau O Rio Triste (1982, Premiul Fernando Chinaglia, Premiul Fialho de Almeida și Premiul D. Dinis). Un alt ciclu a fost cel al narațiunilor cadernos de um escritor, un fel de mărturii analitice și critice privind „temele sociale” și apariția unei noi epoci, mai ales în anii 1960 și 1970, legate de Întâlnirile Internaționale de la Geneva și de numeroasele călătorii în străinătate (inclusiv în Scandinavia), exprimate în Diálogo em Setembro (1966), Um Sino na Montanha (1968), Os Adoradores do Sol (1971), Estamos no Vento (1974), A Nave de Pedra (1975), Cavalgada Cinzenta (1977), URSS, Mal Amada, Bem Amada și Sentados na Relva, din 1986.
Namora a fost propus pentru Premiul Nobel în 1981.