MARILE MUZEE ALE LUMII VOL.10 NATIONAL GALLERY LONDRA - DANIELA TARABRA

Prefaţă
National Gallery din Londra nu a fost prima galerie de tablouri deschisă publicului. La mijlocul secolului al XVIII-lea, papii au fost cei dintâi care și-au deschis galeriile vizitatorilor, iar Napoleon Bonaparte, în jurul anului 1800, a înființat mari pinacoteci publice în jumătate din Europa, pornind de la proiectul Luvrului.
National Gallery are însă un antecedent excepțional: a fost prima pinacotecă din lume concepută ca „serviciu public".
Recitind documentele inițiale care au dus la înființarea acesteia, suntem surprinşi de modernitatea și de vizionarismul concepţiei. De exemplu, s-a stabilit ca ansamblul de tablouri să se constituie nu atât pentru formarea artiștilor ori pentru delectarea vizitatorilor instruiți în domeniul artei, cât pentru aceia care nu puteau să-și permită o colecție privată de tablouri. Apoi, s-a hotărât că vizitatorul avea „dreptul“, și nu „permisiunea", de a intra, iar accesul trebuia să fie neapărat gratuit (așa cum este şi astăzi).
În plus, în primii ani ai secolului al XIX-lea, se putea întâmpla ca intrarea într-un muzeu să fie condiționată de o vestimentație adecvată şi, câteodată, de o scurtă verificare făcută pentru a se stabili dacă vizitatorul era suficient de pregătit și astfel dacă merita să fie primit.
Aici nu se întâmpla deloc așa. Mai mult, National Gallery din Londra a fost primul muzeu din lume unde era acceptată intrarea copiilor. Nu neapărat din dragoste pentru ei, ci pentru a face posibilă vizitarea muzeului de către aceia care nu-și puteau permite să plătească bone ori servitori care să stea acasă cu copiii.
Scopul didactic foarte pregnant şi accesibilitatea au fost întotdeauna caracteristicile dominante ale existenței acestui muzeu, fapt care a avut însă şi consecințe mai puțin fericite. Probabil nu întâmplător, prea libera National Gallery a fost unul dintre muzeele cele mai vizitate tocmai de nebuni.
În 1914, o sufragetă cu mintea tulburată a intrat în galeria londoneză cu un pumnal în geantă și a ajuns din câțiva pași în fața tabloului Venus la oglindă de Diego Velázquez. Declarând că vrea să o omoare, a înjunghiat-o de mai multe ori mai ales în sublimu-i şezut, care a fost apoi refăcut cu mare dăruire de restauratori (reparația este absolut insesizabilă). În 1987, de asemenea, s-a întâmplat ca un fost militar cu grave probleme psihice să reușească să intre înarmat cu o puşcă în National Gallery și să tragă în pieptul bietei Sfânta Ana din tabloul Fecioara cu Pruncul, Sfânta Ana şi Sfântul Ioan Botezătorul copil, de Leonardo da Vinci.