MARI BATALII DIN ISTORIA LUMII VOL.1-2 - MANOLE NEAGOE
- ISBN/COD:356IPCRAMA
- Domeniu: Istorie contemporană (sec. XX-XXI)
- Tip lectură: Popularizarea științei
- Editura: SCRISUL ROMANESC
- An apariție: 1974
- Limba: romana
- Nr. Pagini: 600
- Tip copertă: Necartonată (Paperback)
- Dimensiuni carte:13.0 x20.0 x3.0
-
23,99lei
- Disponibilitate:În Stoc
- Comenzi telefonice: 0762700800
- L-V: 8.00-16.00
| Livrare in 24-72 ore | - 16.99 lei prin Curier rapid(Plata cu cardul) |
| - GRATUIT peste 249 lei |
Optiuni valabile
Douăzeci și cinci de secole de confruntări decisive, strânse în cele două volume ale acestei lucrări apărute în plin regim comunist, dar scrisă cu meseria unui istoric care știe să povestească.
Manole Neagoe reconstituie, pe rând, marile bătălii care au schimbat cursul istoriei lumii - de la ciocnirile antichității până la conflagrațiile secolului XX - punând accent pe strategie, pe deciziile comandanților și pe contextul politic din spatele fiecărei confruntări. Nu e un tratat academic arid, ci o lucrare gândită pentru publicul larg, cu un ritm narativ care ține de aproape stilul reportajului istoric.
Cele 600 de pagini, împărțite în două volume, apărute la Scrisul Românesc în 1974, poartă semnele epocii - hârtie și legătură broșată specifice tirajelor de atunci - dar conținutul rămâne o resursă solidă pentru oricine vrea o privire de ansamblu asupra momentelor de cotitură militară din istoria universală.
Reper de lectură
Potrivită pentru cititorii pasionați de istorie militară și strategie, dar și pentru cei care caută o lectură densă, informativă, fără pretenții de specialitate strictă.
MANOLE NEAGOE
Manole Neagoe (n. 25 martie 1930 la Malu Mare, Dolj - d. 2019) a fost un specialist român în studii medieval.
A urmat studiile secundare (liceale) la Liceul Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu din Predeal, iar după desființarea acestuia, în 1948, a continuat ultimele două clase la Liceul clasic mixt „Frații Buzești” din Craiova. Între 1950 și 1952 a fost student al Facultății de Filologie clasică (latină și greacă), după care, din pasiune pentru istorie, s-a transferat la Facultatea de Istorie din cadrul Universității București, pe care a absolvit-o în 1956. Din 1957 și până în 1975, a fost cercetător științific la Institutul de Istorie „Nicolae lorga”, apoi, în perioada 1975-1981, la Arhivele Statului, de unde a demisionat, trăind din cărțile publicate și din colaborarea cu Fundația Culturală Drăgan. Din 1990 și până în 1998 a fost redactor la revista „Națiunea”, de unde s-a pensionat.
În dezacord constant cu doctrinele oficiale ale epocii postbelice, Manole Neagoe a susținut doctoratul în 1975, la Facultatea de Istorie a Universității București (conducător științific prof. univ. dr. doc. C.C. Giurescu, membru al Academiei Române), cu teza Problema centralizării statelor feudale românești Moldova și Țara Românească, publicată în 1977 la Editura „Scrisul Românesc” din Craiova. Lucrarea analizează trei instituții caracteristice feudalismului românesc – domeniul feudal, organizarea militară și imunitatea – în comparație cu instituțiile similare occidentale, subliniind specificul realității românești.
Autorul elucidează câteva probleme majore ale sistemului de relații feudale românești, deschizând o serie de perspective în abordarea subiectului. A manifestat combativitate și discernământ critic în unele probleme esențiale ale istoriei românilor, întotdeauna susținute documentar și cu argumente științifice solide, evidențiind aspecte ignorate, tributare unei perioade depășite de evoluția științei sau deformate din istoriografia românească.
A studiat cu pasiune și consecvență documentele istorice medievale (inclusiv cele occidentale), abordând direcții variate de cercetare: relațiile externe ale Țărilor Române în Evul Mediu, istoria lor militară, în perspectivă universală, personalități voievodale (Ștefan cel Mare, Neagoe Basarab), subliniind activitatea diplomatică bogată a domnitorului Vlad Țepeș, Mihai Viteazul etc.
A avut contribuții importante privind valorificarea moștenirii culturale: Școala Ardeleană (Samuel Micu Klein, Gh. Șincai), B.P. Hașdeu, Nicolae Densușianu.
A publicat mai multe studii, prefețe, studii introductive și articole de istorie sau de implicare civică și a participat la conferințe radio, precum și la simpozioane pe teme de istorie.
A susținut cursuri de istorie la Facultatea de Filosofie și la Facultatea de Istorie din cadrul Universității București (1950-1956).
O preocupare constantă a lui Manole Neagoe a fost și popularizarea științei istorice (după toate rigorile științifice), domeniu de mare succes și bine primit de marele public: Mari bătălii din istoria lumii, Pagini legendare din istoria poporului român, Neagoe Basarab, Ștefan cel Mare, Napoleon, Attila, Ghinghiz Han și Tamerlan, Școala Sieneză, Curtea de Argeș, Testamentul, Procesul bacanalelor, Mari bătălii pentru existența ca stat a Țărilor Române în Evul Mediu, Mistificări grosolane ale istoriei României de la Mihai Roller la Neagu Djuvara și Lucian Boia, Imperiul Roman de Răsărit și Europa între anii 610-1054.
A coordonat și a semnat studiul monografic al volumului colectiv Războieni. Cinci sute de ani de la campania din 1467. Monografie și culegere de texte, publicat în 1977 de Arhivele Statului, Campania din 1467 și lupta de la Baia. Omagiu lui Ștefan cel Mare și Sfânt la 550 de ani de la urcarea sa pe tronul Moldovei, o carte polemică, întemeiată pe toate izvoarele cunoscute azi, precum și o amplă monografie, Ștefan cel Mare și Sfânt, domn al Țării Moldovei.
ALTE CĂRȚI SCRISE DE MANOLE NEAGOE
SCOALA SIENEZA MANOLE NEAGOE
Pret:3,99lei
NAPOLEON MANOLE NEAGOE
Pret:8,99lei
STEFAN CEL MARE MANOLE NEAGOE
Pret de la:7,99lei
MARI BATALII DIN ISTORIA LUMII VOL.1 MANOLE NEAGOE
Pret:10,99lei
MARI BATALII DIN ISTORIA LUMII VOL.2 MANOLE NEAGOE
Pret:10,99lei
PROCESUL BACHANALELOR MANOLE NEAGOE
Pret de la:8,99lei
NEAGOE BASARAB MANOLE NEAGOE
Pret:11,99lei
ALTE CĂRȚI DIN CATEGORIA ISTORIE UNIVERSALA
ISTORIA SECRETA PROCOPIUS DIN CAESAREA
Pret de la:18,99lei
COMMONWEALTH-UL HENRI GRIMAL
Pret:32,99lei
ISTORIA EGIPTULUI ANTIC ARTHUR WEIGALL
Pret de la:9,99lei
NAPOLEON BONAPARTE GHEORGHE EMINESCU
Pret:4,99lei
CIVILIZATIE ITALIANA GEORGE LAZARESCU
Pret:4,99lei
CIVILIZATIA AMERINDIANA CLAUDI R. CROS
Pret:19,99lei
RAZBOIUL TROIEI SAU SFARSITUL ILIADEI QUINTUS DIN SMYRNA
Pret:5,99lei
Etichete: MARI BATALII DIN ISTORIA LUMII VOL.1-2, MANOLE NEAGOE

















