MANASTIREA DRAGOMIRNA - TEODORA VOINESCU, RAZVAN THEODORESCU

Dealurile ealurile molcome şi cîmpiile largi smălțuite cu flori, parcă nici unde mai frumoase decît în << ţara de sus » a Moldovei, străjuiesc calea celui care, plecind din cetatea de scaun a Sucevei, se îndreaptă spre miază-noapte.
Trecînd de răscrucea Itcanilor şi părăsind şoseaua principală ce duce spre Pătrăuţii lui Ştefan cel Mare, paşii îl vor purta pe călător spre dreapta, pe un drum pietruit, printre colinele învecinate, purtătoare de belşug, dincolo de satul Mitocul Dragomirnei, cu păduri de mult intrate în legendă. Sub lumina darnică, calmă şi blindă ca şi peisajul ale cărui frumuseţi le scoate şi mai mult la iveală, drumul se sfîrşeşte atunci cînd, după doisprezece kilometri străbătuţi de la plecarea din Suceava, vizitatorul poposeşte în fata impunătoarelor ziduri ale mănăstirii Dragomirna.
Vestita mănăstire se înalţă aci de peste trei veacuri ca mărturie pentru zbuciumul trecutului moldovenesc, pentru iscusinţa şi dragostea de frumos a oamenilor de pe aceste meleaguri.
Trecînd poarta grea, pe sub turnul clopotniței, dind cu privirea ocol de-a lungul zidurilor de strajă întregii întocmiri, ridicîndu-şi-o apoi spre a cuprinde dintr-o dată tot avîntul spre înălţimi al bisericii, călătorul deapănă o clipă firul timpului...
Începutul secolului al XVII-lea, anii în care furtunoasa epopee a lui Mihai Viteazul adusese pentru cîteva luni Moldova alături de celelalte două ţări româneşti, sub acelaşi sceptru, aveau să însemne istoria statului feudal de la răsărit de Carpaţi cu adinci prefaceri pe toate tărîmurile. Supusă tot mai mult stăpînirii Imperiului otoman, ca şi influenţelor Poloniei nobiliare, pradă pustiitoarelor atacuri tătăreşti, Moldova resimţea şi greutatea împilării feudalilor locali, căci întărirea deosebită a boierimii, în frunte într-un instrucu cîteva familii, transformase chiar şi autoritatea supremă - domnia ment aflat exclusiv în mîinile acelora ce acumulau averi imense şi cele mai inalte dregătorii în stat. Paralel cu acest proces se accelerează fenomenul de acaparare de către feudalitatea laică şi eclesiastică, în primul rînd marile mănăstiri, a proprietății răzășești şi, implicit, aservirea într-un ritm intens a elementelor ţărăneşti libere, de unde şi numeroasele mişcări populare din cea de-a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Cu toate că regimul instaurat pentru puțin timp în anul 1600 de Mihai Viteazul menţinuse privilegiile marii boierimi moldovene, aceasta, temîndu-se să nu-şi piardă influenţa în stat, s-a arătat ostilă politicii domnului de centralizare a celor trei ţări româneşti, inlesnind sosirea oștilor polone şi ocuparea scaunului domnesc de familia boierilor Movileşti.