MAHOMED SI CAROL CEL MARE - HENRI PIRENNE

HENRI PIRENNE

Henri Pirenne (23 decembrie 1862 – 24 octombrie 1935) a fost un istoric belgian și naționalist belgian. Medievist de origine valonă, a scris o istorie a Belgiei în mai multe volume, în limba franceză, și a devenit un intelectual public de seamă. Pirenne a adus o contribuție durabilă la studiul orașelor, printr-o interpretare controversată a sfârșitului civilizației romane și a renașterii culturii urbane medievale. A fost, de asemenea, o figură proeminentă a rezistenței nonviolente împotriva germanilor care ocupaseră Belgia în Primul Război Mondial.
Reputația lui Henri Pirenne se întemeiază astăzi pe trei contribuții la istoria Europei: ceea ce a ajuns să fie cunoscut drept teza Pirenne, privind originile Evului Mediu în formarea reactivă a statelor și în schimbările din comerț; viziunea sa distinctă asupra istoriei medievale a Belgiei; și modelul său de dezvoltare a orașului medieval. Opera sa principală, Histoire de Belgique, este o lucrare clasică a istoriografiei naționaliste și urmărește în mod cuprinzător originile statului belgian modern.
Pirenne a susținut că mișcările sociale, economice, culturale și religioase profunde, pe termen lung, au fost rezultatul unor cauze subiacente la fel de profunde, iar această atitudine l-a influențat pe Marc Bloch și viziunea școlii franceze a Analelor (Annales) în istoria socială. Deși Pirenne a avut adversari în secolul al XX-lea și la începutul secolului al XXI-lea, în special pe Alfons Dopsch, care nu a fost de acord cu el în privințe esențiale, mai mulți istorici recenți ai Evului Mediu au preluat tezele principale ale lui Pirenne, oricât de mult modificate, drept puncte de plecare.
Un studiu bazat pe date, privind circulația monedelor și viteza relativă a rutelor comerciale din Marea Mediterană și din jurul ei, publicat în 2024, reconfirmă în mare măsură esența argumentului lui Pirenne despre transformarea comerțului maritim occidental și bizantin din jurul Mediteranei în timpul ascensiunii califatului: pe prima hartă [care înfățișează circulația monedelor între 450 și 630], Mediterana încă pare o rețea comercială strâns integrată, iar pe a doua [circulația monedelor după instituirea califatului omeyad, între 713 și 900] pare tăiată în două cu un iatagan ceremonial. [...] Așadar, argumentul central din lucrarea postumă a lui Pirenne din 1937, Mahomet et Charlemagne, pare să se confirme: invaziile germanice au putut rupe țesătura politică a lumii romane târzii, dar nu și unitatea ei comercială. Aceasta a fost destrămată atunci când cuceririle arabe au tăiat Europa creștină de piețele ei orientale, forțând apariția unui nou centru de greutate în nord. Nu vizigoții au pus capăt Antichității, ci califii. Altfel spus: Europa modernă își datorează existența rivalului ei civilizațional, lumea islamică, observă o recenzie a acestui studiu publicată în iunie 2026.