LUPTAND PENTRU O ILUZIE. VOLUNTARI ROMANI IN BRIGAZILE INTERNATIONALE DIN SPANIA - MIHAI BURCEA

În sat, lumea îi spunea „,,Roşu”. Era un om cinstit, gospodar, iubit de săteni, pasionat de pescuit și vânătoare. Ion Cornici se născuse în sat şi se întorsese acolo, după ani petrecuți în străinătăți, cândva în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial. Se ocupa cu agricultura, dar îşi deschisese și o frizerie improvizată în propria casă. Lumea îi călca pragul. Ducea o viață tihnită și simplă.
Nu a fost membru de partid, ținându-se departe de chestiunile politice.
Securitatea avea să îl ia în vizor, dar numai datorită suspiciunilor legate de anii petrecuți în Franța și Spania, în deceniile patru și cinci ale secolului trecut.
Strădaniile ofițerilor de Securitate nu aveau să dea roade însă, singurele informaţii pe care le putuseră obține fiind banalități referitoare biografia, îndeletnicirile şi familia lui Cornici. Omul avea să își trăiască viața în anonimatul şi tihna uitării.
Inginerul Mihail Florescu, membru al Partidului Comunist încă din ilegalitate, a fost unul dintre cei mai longevivi demnitari comunişti. În decembrie 1989, la 77 de ani, încă deținea funcția de ministru secretar de stat, vicepreşedinte al Consiliului Național al Științei și Tehnologiei. Era membru al Comitetului Central al partidului din 1955 şi deputat în Marea Adunare Națională din 1948. Condusese în mai multe rânduri diverse ministere, fusese preşedinte al Federației Române de Atletism și devenise din 1973 membru corespondent al Academiei Române.
Ne-am putea întreba care să fie legătura dintre gospodarul sătean din Potoc, județul Caraş-Severin, şi longevivul demnitar comunist. Răspunsul ni-l oferă volumul de faţă, care spune istoria foştilor voluntari români din Brigăzile Internaționale care au luptat de partea republicanilor în Războiul Civil din Spania. Atât Ion Ciornei, cât și Mihail Florescu s-au alăturat cauzei Spaniei republicane, alături de alți 30,000 de voluntari din 53 de țări. E adevărat că modalitatea prin care cei doi ajung să lupte în Spania nu e similară. Însă cauza pentru care optaseră era aceeași. Iar convingerile lor erau similare.
Istoria Brigăzilor Internaționale a intrat demult în legendă. Și nu datorită numai romanelor lui Hemingway (Pentru cine bat clopotele?, 1940), Orwell (Omagiu Cataloniei, 1938) sau Malraux (Speranța, 1937), ci şi datorită imensei literaturi (volume, studii) scrise pe marginea acestui subiect. Nu e și cazul istoriografiei române, care a ignorat subiectul din varii motive. Dacă după căderea comunismului e oarecum de înţeles dezinteresul faţă de o asemenea temă, e curios cum fostul regim nu a căutat să valorifice propagandistic această istorie. Răspunsuri la aceste dileme le regăsim în paginile acestui volum.