LUCEAFARUL, TEXTE COMENTATE - MIHAI EMINESCU

MIHAI EMINESCU

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – d. 15 iunie 1889, București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat cea mai influentă personalitate din literatura română. A publicat un singur volum antum, Poesii, compus din poemele apărute în revista Convorbiri literare a societății Junimea. Printre operele notabile se numără Luceafărul, Odă (în metru antic) și cele cinci Scrisori.
Reprezentat al romantismului târziu, poezia sa înregistrează noțiuni din metafizică, mitologie, filosofie și istorie, în timp ce proza include elemente sociologice. Temele recurente sunt natura (privită prin prisma folclorului autohton), dragostea, nașterea, moartea, cosmosul și condiția geniului. Encyclopædia Britannica notează că Eminescu „a transformat atât forma cât și conținutul poeziei românești”, influențând decisiv generațiile următoare de scriitori.
S-a născut la Botoșani și a copilărit la Ipotești. După studii gimnaziale la Cernăuți, unde a debutat la 16 ani cu poemul De-aș avea,a studiat filozofia la Universitățile din Viena și Berlin. În această perioadă a intrat în contact cu sistemele filosofice ale lui Kant și Schopenhauer, dar și cu textele sacre orientale (Ramayana, Mahābhārata și Vedele).
Activitatea sa jurnalistică a debutat la Curierul de Iași (1875–1877), continuând la Timpul, oficiosul Partidului Conservator. Articolele sale reflectau o viziune conservatoare și naționalistă, comună multor intelectuali europeni ai epocii, fiind un critic acerb al liberalismului burghez.
Sănătatea sa s-a deteriorat începând cu anul 1883. Deși simptomele au fost interpretate în epocă drept neurosifilis, cercetările moderne sugerează o tulburare bipolară și o posibilă intoxicație cronică cu mercur, folosit în tratamentele vremii. Eminescu a decedat la 15 iunie 1889 în sanatoriul doctorului Șuțu și este înmormântat la Cimitirul Bellu. Manuscrisele sale (46 de volume) au fost dăruite Academiei Române de către Titu Maiorescu în 1902. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române în anul 1948.