LENIN SI FILOSOFIA - MANUEL SACRISTAN

MANUEL SACRISTAN

Manuel Sacristán Luzón (născut la Madrid în 1925, mort la Barcelona în 1985) a fost un filosof și scriitor spaniol.

Sacristán, fiul unui colaborator al regimului franchist, s-a mutat la Barcelona în 1940 și a locuit acolo cea mai mare parte a vieții. A devenit curând membru al secției de tineret a Falangei Españolas și a studiat Dreptul și Filosofia la Universitatea din Barcelona, unde a fost membru al secției culturale a Sindicato Español Universitario (sindicatul studenților falangiști). După un contact eșuat cu un grup anarhist clandestin, el și alți doi falangiști au fost marginalizați și persecutați de oficialii principali ai SEU, ceea ce a dus la sinuciderea unuia dintre ei și la o condamnare la moarte împotriva lui Sacristán, rămasă fără urmări.

S-a mutat apoi la Münster, în Westfalia (Republica Federală Germania), pentru a studia logica matematică și filosofia științei (1954–1956). A devenit nu doar un excelent logician, ci și un convins gânditor marxist reflexiv și lider comunist. Întors la Barcelona, a predat la facultățile de Filosofie și de Științe Economice ale Universității din Barcelona.

Cariera sa universitară a fost plină de dificultăți. Activitatea politică l-a dus în conducerea Partidului Socialist Unificat al Cataluniei (PSUC), aflat în ilegalitate, și a avut un rol de frunte în mișcarea universitară catalană. Din cauza ideilor sale marxiste, de care fusese puternic influențat după șederea în Germania și pe care le-a introdus în Spania, a fost exclus din universitate în 1965. În 1966 a participat la înființarea Sindicatului Democratic al Studenților din Barcelona. Abia după moartea lui Franco, odată cu restaurarea democrației, a fost reprimit. După o perioadă amară și umilitoare, a fost numit profesor de Metodologia științelor sociale la Universitatea din Barcelona. În anul universitar 1982–1983 a predat la Universitatea Națională Autonomă a Mexicului. Acolo a cunoscut-o pe María Ángeles Lizón, de care nu s-a mai despărțit până la moarte.

Începând din 1947 a fost creatorul și forța motrice a mai multor publicații periodice cu caracter politico-cultural. Împreună cu Juan Carlos García-Borrón a condus revista Qvadrante, a fost redactor al revistei Laye și al Quaderns de Cultura (o publicație clandestină a PSUC). A condus și a colaborat la Nous Horitzons, iar în 1977 a fost printre fondatorii revistei Materiales. În 1979, în colaborare cu Giulia Adinolfi, a înființat o nouă revistă, Mientras Tanto. Aceasta urmărea să regândească ideologia comunist-emancipatoare prin critica ecologistă și feministă, în cadrul matricei marxiste originale.

În cursul vieții a fost extrem de activ ca editor și traducător pentru diverse edituri. A tradus peste 80 de lucrări ale mai multor autori, în special Mario Bunge, Karl Marx, Friedrich Engels, Antonio Gramsci (care poate fi considerat una dintre principalele sale referințe intelectuale), Theodor W. Adorno, Karl Korsch, Lukács, Galvano Della Volpe, Galbraith, E. Fischer, Labriola, Marcuse, Ágnes Heller, G. Márkus și E. P. Thompson. Dintre operele sale ca autor, de interes deosebit sunt Introducción a la lógica y al análisis formal (Barcelona, Ariel, 1969) și numeroasele articole și texte scurte adunate postum în mai multe volume din Panfletos y materiales (Barcelona, Icaria, 1983–1985).

În 1975 a început proiectul publicării unei ediții critice în limba spaniolă a operelor complete ale lui Marx și Engels, în 68 de volume, la Editorial Grijalbo. Au apărut doar douăsprezece volume, printre care traducerile lui Sacristán din Das Kapital, cărțile 1 și 2, și din Anti-Dühring. Sacristán a editat și tradus de asemenea antologia de texte a lui Antonio Gramsci la editura Siglo XXI. Munca sa editorială a avut mereu la bază un angajament îndelungat și constant față de cercetare și predare în domeniile filosofic, metodologic și critico-cultural, precum și față de intervenția în dezbaterea ideologică a epocii sale.

Primele contacte cu Partidul Comunist din Spania (PCE) au avut loc în timpul primei sale șederi în Germania. A fost membru clandestin al organelor de conducere ale PSUC și PCE, desfășurând ani îndelungați o intensă activitate politică, atât în mediul universitar, cât și pe frontul cultural. Începând cu criza din mai 1968 (evenimentele din mai de la Paris și invazia sovietică în Cehoslovacia), divergențele sale cu linia oficială a PCC și PSUC l-au determinat să demisioneze din aproape toate funcțiile, deși a rămas în partid până la sfârșitul anilor 1970. Abia în 1979 a declarat public că nu aparține niciunui partid politic.

În 1978 a intrat în Comitetul Antinuclear al Cataluniei și a făcut parte din mișcarea eco-pacifistă și anti-NATO. A avut, de asemenea, o influență majoră în formarea Federación de Enseñanza, ramura pentru învățământ a sindicatului Comisiones Obreras.

Până la moartea sa, survenită la 27 august 1985, la vârsta de 59 de ani, Manuel Sacristán a dus o intensă luptă intelectuală și politică, devenind unul dintre cei mai importanți filosofi politici spanioli ai secolului al XX-lea.