LENIN O NOUA BIOGRAFIE - DMITRI VOLKOGONOV

PREFAȚĂ
O dată cu destrămarea Uniunii Sovietice s-a încheiat o eră în istoria Rusiei. Aceasta a început în 1917 prin preluarea puterii în stat de către Partidul Comunist Bolşevic şi s-a încheiat cu dizolvarea aceluiaşi partid în august 1991, urmată de prăbuşirea statului sovietic şi dispariția lui la sfîrşitul aceluiaşi an. De la începutul şi pînă la sfîrşitul existenței sale, statul sovietic a fost identificat cu Lenin, nu numai în timpul vieții, dar şi după moartea acestuia. Este un adevăr general acceptat că, fără el, nu ar fi existat Revoluția din Octombrie. După Revoluție, numele, imaginea, cuvintele şi filosofia lui au hrănit, au inspirat şi au susţinut moralul unor întregi generații de cetățeni sovietici, atît dintre cei obişnuiţi, cît mai ales dintre reprezentanți ai autorității statale. Lenin a fost transformat într-o icoană, într-un totem de puritate ideologică. Toți ceilalți lideri de partid au suferit condamnări la momentul potrivit, mulți dintre membrii cohortei de la 1917 găsindu-şi sfîrşitul în marile epurări din anii 1936-1938. Cel mai vestit a fost însă cazul lui Stalin, demascat în 1956 de Hrusciov şi acuzat de a fi încurajat ,,cultul personalităţii" (Congresul XX al Partidului). Dar Lenin a rămas neatins. Întrucît mai multe elemente ale istoriei sovietice au fost reconsiderate în timpul conducerii luminate a lui Gorbaciov, vechea gardă bolşevică exterminată în anii '30 fiind reabilitată, era clar că, pînă la urmă, spotul de lumină avea să cadă şi pe singurul loc întunecos al scenei - acela ocupat de Lenin.
Reevaluarea personalității lui Lenin a fost posibilă nu numai datorită faptului că Dmitri Volkogonov a avut acces la arhive în anii '80, dar mai ales pentru că leninismul ca atare s-a prăbuşit total în fosta Uniune Sovietică. Aşa cum mărturiseşte însuşi autorul acestei cărți, după ce a petrecut ani de zile adunînd dovezi incriminatoare împotriva lui Stalin pentru importantul său studiu consacrat dictatorului, elaborat, în esență, înainte de 1985 şi publicat în 1988, Lenin era, după părerea lui, „ultimul bastion" care trebuia să cadă. În sfîrşit, Lenin a încetat să mai fie sprijinul unui regim puternic, obiectul unei ideologii sau mitul central al unei politici culturale.