LA MEMOIRE D'UN ROI - HASSAN II

HASSAN II

Hassan al II-lea (Hassan bin Mohammed Al Alaoui; 9 iulie 1929 – 23 iulie 1999) a fost rege al Marocului din 1961 până la moartea sa, în 1999.
Hassan s-a născut la Rabat, în timpul domniei tatălui său, Mohammed al V-lea, cel care avea să conducă ulterior Marocul către independența față de dominația franceză și spaniolă. Era fiul cel mare al sultanului și a primit o educație dublă, care a îmbinat instruirea islamică tradițională cu studii moderne la Colegiul Regal din Rabat, apoi a studiat dreptul la Universitatea din Bordeaux. În ultimii ani ai protectoratului francez, Hassan a fost tot mai implicat în treburile politice și diplomatice: și-a însoțit tatăl în exil, iar ulterior a luat parte la negocierile care au culminat cu independența Marocului în 1956. Ca prinț moștenitor, a devenit rapid o figură politică centrală a noului stat independent și a fost numit de tatăl său comandant suprem al Forțelor Armate Regale.
La urcarea pe tron, în 1961, Hassan a moștenit un sistem politic fragil, deoarece multe părți ale țării se aflau încă sub control străin, iar poliția și armata erau dispersate și adesea controlate de partidele politice. În 1962 a promulgat prima constituție a Marocului, care a instituit oficial o monarhie constituțională și un sistem politic pluripartid, rezervând însă regelui largi puteri executive. Începutul domniei sale a fost marcat de o instabilitate semnificativă, printre care Războiul Nisipurilor cu Algeria în 1963 și o opoziție internă tot mai puternică, culminând cu protestele de la Casablanca din 1965. Ca răspuns, a declarat stare de excepție și a guvernat prin decrete timp de mai mulți ani. În 1969 a supravegheat recuperarea localității Sidi Ifni de la Spania.
Poziția sa a fost amenințată și de două tentative majore de lovitură de stat — atacul de la Skhirat din 1971 și atacul aviației din 1972 — pe care le-a supraviețuit ambele, ceea ce i-a întărit hotărârea de a centraliza puterea și de a păstra controlul asupra armatei și a sistemului politic. În 1975, Hassan a organizat Marșul Verde, o mobilizare în masă menită să afirme suveranitatea marocană asupra fostului Sahara Spaniol, ceea ce a dus la controlul Marocului asupra unei mari părți a teritoriului și la izbucnirea îndelungatului conflict din Sahara Occidentală cu Frontul Polisario.
Hassan a promovat o politică externă care a plasat Marocul ca aliat strategic al puterilor occidentale, păstrând totodată legăturile în lumea arabă. pe plan intern, domnia sa a îmbinat construirea statului și dezvoltarea economică cu un control politic strict și a fost caracterizată de un sistem autoritar, în special în timpul Anilor de Plumb. Hassan a murit la Rabat la 23 iulie 1999, iar fiul său cel mare, Mohammed al VI-lea, i-a succedat la tron. În anii de după moartea sa, statul marocan a înființat Comisia pentru Echitate și Reconciliere, însărcinată să investigheze încălcările drepturilor omului comise în timpul domniei sale, un pas important către recunoașterea oficială a acelei perioade.