JURNAL POLITIC VOL.1-3 - IOAN HUDITA

IOAN HUDITA

Ioan Hudiță (1 august 1896 – 21 martie 1982) a fost istoric și om politic român.
S-a născut la Bogdănești, în județul Baia. A urmat gimnaziul la Fălticeni (1907–1911) și liceul la Iași (1911–1914). A intrat apoi la Universitatea din Iași, unde a studiat istoria și geografia în cadrul facultății de litere, precum și la facultatea de drept. A obținut două licențe: în drept (1918) și în geografie, litere și filozofie (1919). Între 1919 și 1921 a predat la Liceul „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Chișinău. În 1927 și-a luat doctoratul la Universitatea din Paris, cu o teză despre relațiile dintre Franța și Principatul Transilvaniei în secolul al XVII-lea. A fost conferențiar de istorie diplomatică la Universitatea din Iași între 1928 și 1935, predând în același timp la Liceul Militar. Între 1935 și 1938 a fost conferențiar la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București. Predând istorie diplomatică, a avut o poziție similară la facultatea de istorie a Universității din București între 1941 și 1944, devenind profesor titular între 1944 și 1947.
Membru al Partidului Național Țărănesc, al cărui secretar general adjunct a fost din 1940, a fost ales pentru prima dată în Adunarea Deputaților în 1932. Între 1944 și 1945 a fost ministru al Agriculturii în guvernele conduse de Constantin Sănătescu și Nicolae Rădescu. În octombrie 1947 a fost arestat de guvernul dominat de Partidul Comunist Român. A fost deținut în închisorile de la Văcărești, Craiova și Sighet, fiind eliberat în decembrie 1955. Între 1956 și 1959 a fost cercetător principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București. A fost din nou arestat din decembrie 1961 până în iulie 1962. A adunat documente de arhivă despre România la Paris, Londra, Bruxelles și Berlin, pe care nu a apucat să le publice. A scris studii despre relațiile diplomatice franco-române și despre istoria modernă a României. A lăsat nepublicate studii despre lovitura de stat din mai 1864, despre conferința de la Constantinopol din 1862–1863, care a dus la Unirea definitivă a Principatelor, și despre problema capitulațiilor și a marilor puteri în timpul lui Alexandru Ioan Cuza. A murit la București.
Fiica sa, Ioana (1922–2008), a fost căsătorită cu istoricul Dan Berindei. Cei doi au avut un fiu, cunoscutul istoric Mihnea Berindei (1948–2016). Fiica lor, Ruxandra, s-a născut în 1951 la închisoarea Văcărești, în timp ce mama ei era încarcerată acolo; Dan Berindei și-a văzut fiica abia după 11 luni, când Ioana se afla încă în detenție la închisoarea Mislea.