ISTORIA ROMEI. RAZBOAIELE CIVILE - APPIAN

APPIAN

Appian din Alexandria (greaca veche: Ἀππιανὸς Ἀλεξανδρεύς; latină: Appianus Alexandrinus; c. 95 – c. 165 d.Hr.) a fost un istoric grec cu cetățenie romană, care a prosperat în timpul domniei împăraților romani Traian, Hadrian și Antoninus Pius.
S-a născut în jurul anului 95 la Alexandria. După ce a deținut funcții înalte în provincia Aegyptus (Egipt), a plecat la Roma în jurul anului 120, unde a profesat ca avocat, pledând în fața împăraților (probabil ca advocatus fisci, un funcționar important al trezoreriei imperiale). Abia în anul 147, cel mai devreme, a fost numit în funcția de procurator, probabil în Egipt, la recomandarea prietenului său Marcus Cornelius Fronto, un retor și avocat influent. Întrucât funcția de procurator era accesibilă doar membrilor ordinului ecvestru (clasa „cavalerilor”), faptul că a deținut-o ne arată ceva despre originea familiei lui Appian.
Principala sa operă păstrată (Ρωμαϊκά, Romaiká, cunoscută în latină ca Historia Romana, iar în engleză ca Roman History) a fost scrisă în greacă, în 24 de cărți, înainte de anul 165. Această operă seamănă mai degrabă cu o serie de monografii decât cu o istorie închegată. Ea prezintă diverse popoare și țări din cele mai vechi timpuri până la încorporarea lor în Imperiul Roman și s-a păstrat în cărți complete și în fragmente însemnate. Lucrarea este foarte valoroasă, mai ales pentru perioada războaielor civile.
Războaiele civile, cărțile 13–17 din Istoria romană, tratează în principal sfârșitul Republicii Romane și abordează istoria dintr-o perspectivă centrată pe conflicte. Deși nu citează sursele, aceste cărți din Istoria romană sunt singura descriere de ansamblu păstrată a acestor decenii hotărâtoare din istoria Romei. Cealaltă operă păstrată a lui Appian este „Războaiele externe”, care cuprinde o istorie de tip etnografic ce relatează diversele conflicte militare purtate de Roma împotriva unor dușmani străini, până în vremea lui Appian.