ISTORIA LITERATURII ROMANE DE LA ORIGINI PANA IN PREZENT. EDITIE PREFATATA DE AL. PIRU - GEORGE CALINESCU

Prima oară cînd G. Călinescu vorbeşte de proiectul unei Istorii a literaturii române a cărei a doua ediție o publicăm astăzi este data de 23 octombrie 1936. Era după o călătorie la Napoli, în Italia, cu o lună înainte de examenul de doctorat în litere la Iaşi, unde peste un an va deveni conferenţiar de estetică şi critică literară.
La această dată G. Călinescu scrie profesorului Al. Rosetti, director al Editurii Fundației Regale pentru literatură şi artă: „Poți să treci în budget Ist. lit., chiar 2 volume. Dacă voi începe cu vol. 1, asta încă nu ştiu. Sondez materialul (cu frenezie !) din toate părţile, ca să am o privelişte de sus şi să scot un principiu de diviziune mai rezonabil decît acela Iorga-Adamescu (doi bărbați de seamă).
Apoi, cînd se va apropia termenul redactării, mă voi lăsa în zbor asupra unei epoci mai puțin studiate, mai în stare să satisfacă la Început curiozitatea cititorului, de pildă epoca Macedonski, a acelui Macedonski atît de disprețuit chiar și acum. Te previn că, fără să vreau să cad în exagerări, doresc să fac o Istorie critică a literaturii române, în care fiecare studiu să fie o monografie esauriente, cu biografie vie ca V(iața) l(ui) Em (inescu), cînd e cazul, cu critică estetică a operei și critică istorică. Vom vorbi despre asta personal."
Aşadar, în octombrie 1936 G. Călinescu era în căutarea unui criteriu de expunere a istoriei literaturii române mai potrivit decît cel cultural folosit de Nicolae Iorga în sinteza sa din 1901-1934 şi Gh. Adamescu în compendiul său din 1913, ajuns după primul război mondial la ediția a III-a. De observat că în 1936 nu apăruse încă Nicolae Cartojan. Exista pentru literatura modernă Ovid'
Densusianu, iar pentru cea contemporană E. Lovinescu. Din toţi, numai Lovinescu utilizase criteriul estetic scriind o istorie critică a fenomenului literar contemporan românesc de la 1900 pînă în 1928, de fapt doar un tablou. Macedonski, la a cărui reconsiderare medita Călinescu, nu era încă reeditat (ediția Vianu apare începînd din 1939 şi se va încheia abia în 1946). Cît despre exaurientele monografii, ele erau în 1936 ca şi inexistente. Scrisese Călinescu despre Eminescu, nu însă şi despre Creangă unde ne aflam tot la etapa Jean Boutière. Făcînd cam din 1927 critică curentă, Călinescu era în 1936 pregătit să scrie mai repede o istorie a literaturii române de la Macedonski încoace, să înceapă cu al doilea volum, după cum moment.