ISTORIA BISERICII ORTODOXE BOTOSANENE - STEFAN CIUBOTARU

Această carte este prima istorie a Bisericii Ortodoxe botoşănene ca instituție se stat, şi nu a tutror bisericilor existente, luate în parte, în momentul actual. O astfel de monografie este Cultul Ortodox din județul Botoşani (1906), întocmită de protopopul Vasile Pavelescu, autori fiind toți preoții parohiilor din acel an. Volumul de faţă a apărut într-un context deosebit: aniversarea a două milenii de la Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos şi 1600 de ani de la începuturile creștinării populației autohtone pe meleagurile noastre botoşănene. Iată de ce s-a simțit nevoia imperioasă a apariției acestei monografii.
Autorul şi-a dat seama, atunci când a pornit la întocmirea ei, că-şi asumă o grea răspundere de care, speră, că s-a achitat onorabil. Faptul că avea o bogată experiență căpătată prin finalizarea celor opt monografii botoşănene tipărite cu aspecte eterogene i-a facilitat într-o oarecare măsură munca de documentare privind istoria unor mănăstiri şi schituri, sau a unor biografii ale unor înalte fețe bisericeşti ce fuseseră publicate.
Am fi nedrepți dacă n-am aminti că de istoria Bisericii Ortodoxe botoşănene s-au ocupat în trecut câțiva cercetători din rândul clerului: arhiererul Narcis Crețulescu, preoții protopopi Constantin Ciocoiu, Dumitru Furtună, Al.H. Simionescu şi preoții Neculai Hodoroabă, Gheorghe Lungu şi Dumitru Mihăilescu.
Creştinismul este atestat în aria de care ne ocupăm (fostele județe Botoşani şi Dorohoi, care în prezent alcătuiesc în mare actualul judeţ Botoşani) cu 16 secole în urmă, aspect dovedit de mărturiile arheologice descoperite în urma săpăturilor organizate sau întâmplător. Piesele creştine găsite la Mihăileni, Hăneşti, Miorcani şi Botoşani, dovedesc existența primilor creştini începând cu secolul IV. Mărturiile ce datează din secolul VI se înmulțesc vizibil, mai ales prin cruciulițele pandantiv, aşa cum este piesa de la Lozna-Străteni.
Veacurile următoare sunt reprezentate prin numeroase engolpioane găsite la Bâzânoasa-Lunca, Fundu Herții, Brăeşti, Vorniceni etc. În privința locaşurilor de cult (bisericilor), mărturiile sunt puține, reducându-se la cel din necropola de la Mihălăşeni, atribuită secolului IV.
Pe străvechiul pământ botoşănean s-au înălţat de către Domni şi Doamne biserici care au supravieţuit până în prezent. Ştefan cel Mare şi Sfânt ne-a lăsat ctitoriile Sf. Gheorghe din Hârlău (1492), Sf. Nicolae din Dorohoi (1495) şi Sf. Nicolae-Popăuți (1496), altfel spus, în patru ani a înzestrat meleagurile noastre cu trei biserici. Fiul său, Petru Rareş, a ctitorit biserica Sf. Dumitru din Hârlău (1452), localitatea sa de baştină, iar soția lui, Doamna Elena, în oraşul ce-l avea ca apanaj, Botoşani, a zidit două frumoase biserici: Sf. Gheorghe (1551) şi Uspenia (1552). Ultima este biserica Sf. Nicolae din Mihăileni, ctitoria lui Mihail Sturdza şi a soţiei sale, Smaranda (1839).