ISTORIA BASARABIEI - A. BOLDUR

Pentru a judeca o carte cred că printre altele e nevoie să fie cunoscute şi motivele apariției ei. Lucrarea de față a fost concepută întâiu ca o istorie a provinciei moldoveneşti răsăritene sub dominațiunea rusă, deoarece în literatura noastră istorică lipseşte o expunere complectă de acest fel.
Intre timp însă, a survenit ideea sărbătorirei a 500 de ani dela momentul apariției Chişinăului în documentele istorice. Socoteam că mie, titularul catedrei de Istoria Românilor la Facultatea de Teologie din Chişinău, îmi incumbă datoria morală de a scrie istoria oraşului Chişinău, încadrată în istoria provinciei şi a neamului întreg. Fără acest cadru istoria oraşului ar fi nu numai incomplectă, ci şi unilaterală, producând, chiar fără voie, o impresie greşită că oraşul acesta n'ar fi avut o altă istorie, decât acea din timpul desvoltării lui sub Ruşi.
Astfel s'a ajuns la ideea «Istoriei Basarabiei», unde s'ar oglindi în mod amănuntit şi desvoltarea capitalei acestei provincii oraşul Chişinău.
Deci lucrarea mea potrivit scopului ei, ar trebui să fie o lucrare de sintetizare a materialului istoric şi totodată una de popularizare a rezultatelor, la cari a ajuns ştiinţa noastră istorică. Am putut asigura cărții mele acest caracter numai în ce priveşte limba, care este simplă şi, după cât se pare, destul de populară pentru un om ce s'ar interesa de istoria țării şi provinciei. Nu tot aşa e în ce priveşte conținutul.
N'am putut să compilez, repetând uneori păreri cu totul greşite, mai ales acelea ce denaturează sensul procesului de evoluție noastră istorică. Desvoltarea istorică a României n'a fost pusă suficient în legătură cu etapele istorice, prin cari au trecut popoarele europene. Trebuia să găsesc puncte de asemănare, răspunzându-mi la întrebarea pe cât de importantă, pe atât şi firească: poporul românesc e un popor de istorie asiatică sau europeană, cu alte cuvinte, în ce măsură a repetat el schema istorică europeană? Se înțelege dela sine că pe această cale trebuiau să fie scoase în evidenţă şi trăsăturile originale ale istoriei noastre naționale.
Am ales pentru comparații criteriul formelor social-politice, preferându-l multor altor principii, nu pentru motivul că, fiind istoric-jurist, aş fi fost dispus mai mult pentru notiuni juridice, ci pentru acel avantagiu că formele social-politice formează diferite stiluri ale societăţii şi ne permit relativ mai uşor să tragem concluzii şi asupra deosebirilor naționale.
Am evitat prin urmare să pun la baza desvoltării noastre istorice vr'un principiu abstract şi universal, care în majoritatea cazurilor tradează simpatiile autorului şi nu corespunde adevărului istoric, suprema lege a oricărei cercetări istorice. Sper că, astfel procedând, am putut, în măsura puterilor mele modeste, să mă apropiu de cunoaşterea personalității noastre naționale în comunitatea statelor europene şi respectiv să scot în evidență rostul provinciei în formarea acestei personalități.
Urmărind scopul acesta, am căutat să găsesc o explicație adecuată a enigmei persistenței culturii slavone la Români în primele timpuri ale existenței lor politice ca Stat. Am apelat la un material nou. Migrațiunea Slavilor şi Românilor, teoriile istoricilor ruşi, toponimia istorică, comparații cu diferite fenomene din istoria rusă, Brodnicii, Bolohovenii şi Berladnicii, puşi într'o lumină nouă, teoria pluralistă a întemeierii Moldovei, prezintă o serie de chestiuni, cari au atras din partea mea o deosebită atenție și cari, sper, vor contribui câtuş de puțin la lămurirea acestei enigme.
Toate acestea mă îndreptățesc să afirm că lucrarea mea nu este o lucrare de simplă sinteză şi popularizare, ci o contribuție la studiul istoriei noastre naționale.
Mi s'ar putea reproşa că unele din aceste probleme ar necesita în prealabil monografii. As accepta acest reproş, dacă noi am dispune în țară de tot materialul (mai ales rusesc), ce este necesar pentru cercetările acestea speciale, şi dacă timpul, în care trăim, n'ar justifica un ritm mai accelerat pentru scoaterea la iveală a studiilor ştiinţifice. Mai mult ca oricând, se adevereşte principiul filosofiei antice: «Totul curge».