INTAIUL MEU CUVANT DE PIONIER - ADINA ROSETTI

Cuvânt-înainte Mă numesc Adina şi în decembrie '89 aveam 10 ani. Eram în clasa a V-a. Primisem deja cravata roşie de pionier în clasa a II-a, dar, deşi aşteptasem acel moment cu înfrigurare, ziua aceea nu fusese deloc una fericită. La şcoală cântam cântece patriotice şi recitam poezii care-l proslăveau pe conducătorul țării și-al Partidului Comunist Român, dar acasă auzeam lucruri diferite. Iarna caloriferele erau reci şi deseori mama încălzea apă în ibrice ca să ne putem spăla. Părinții stăteau la cozi pentru alimente şi coceam pe şifonier banane verzi, cumpărate cu greu. Trǎiam în două versiuni ale aceleiași vieți: una oficială, în care totul era perfect, şi alta în intimitate, total diferită. Ca pe mulți alți copii ai acelei generații, lucrurile astea m-au marcat. Mereu am vrut să scriu o poveste despre ele. Despre mine şi colegii mei şi viața aşa cum o percepeam noi. Dar nu știam cum să încep povestea...
Copiii mei m-au întrebat deseori cum era viața în timpul dictaturii comuniste.
Povestindu-le, mi-am readus şi eu aminte de multe lucruri. Și m-am gândit că poveştile astea i-ar putea interesa și pe alţi copii. În manualele de istorie de la şcoală, capitolul despre comunism are două pagini şi e plin de informații generale. Eu am vrut să decupez un fragment de istorie mică, o istorie foarte personală, care nu se găseşte în manuale. Dacă unele lucruri o să vi se pară de neînţeles pe parcursul lecturii, veți găsi la finalul poveştii o scurtă legendă cu explicații.
Am pornit de la două versuri din imnul pionierilor, care m-au obsedat şi amuzat multă vreme și pe care nu le-am înțeles decât după mult timp: „Flutură în vânt zǎlog de legământ / Întâiul meu cuvânt de pionier. Sper să o însoţiţi pe Ada în paginile următoare, într-o scurtă incursiune într-o epocă pe care e bine să o cunoaştem ca să nu o mai trăim vreodată.
Adina Rosetti