INSEMNARI POSTUME 1914-1951 - LUDWIG WITTGENSTEIN

LUDWIG WITTGENSTEIN

Ludwig Josef Johann Wittgenstein (n. 26 aprilie 1889, Hernals⁠(d), Viena, Austro-Ungaria – d. 29 aprilie 1951, Cambridgeshire, Anglia, Regatul Unit) a fost un filosof austriac, autorul unor contribuții fundamentale în dezvoltarea logicii moderne și a filosofiei limbajului. În cursul vieții a publicat o singură carte: Tractatus Logico-Philosophicus (1921). Culegerea de prelegeri și notițe, în care mai târziu se distanțează de unele poziții inițial susținute în Tractatus, a fost publicată postum.
Activitatea sa filosofică se divide într-o perioadă timpurie, exemplificată de viziunea din Tractatus, care ar fi rezolvat definitiv "toate" problemele filosofiei, urmată de un abandon al activității speculative universitare în care se înrolează în armata austriacă, lucrează ca învățător de școală elementară în sate austrice îndepărtate, grădinar la o mănăstire și arhitect amator, și o perioadă ulterioară Tractatus-ului, în care dezvoltă o nouă metodă de investigație și o nouă perspectivă asupra limbajului, care vor fi publicate postum în volumul Philosophische Untersuchungen ("Cercetări filosofice", 1953). Deși crescut la Viena, afirmându-și totdeauna originea austriacă, numele lui Wittgenstein este legat de Trinity College din Cambridge, unde avea să înceapă o colaborare, începând din 1911, cu Bertrand Russell. În 1929 se întoarce la Trinity College pentru a-și continua cercetările. Primele sale lucrări sunt profund influențate de studiile lui Russell în domeniul logicii și ale lui Gottlob Frege, unul din dezvoltatorii logicii moderne a propozițiilor scheme predicat n-adice, în contrast cu predicatele monadice din propozițiile categorice identificate de Aristotel.
Abia apărute, studiile sale, cuprinse în Tractatus Logico-Philosophicus, devin punct de referință pentru Cercul de la Viena (Der Wiener Kreis), la care însă Wittgenstein nu a aderat niciodată, criticând neînțelegerea operei sale din partea reprezentanților pozitivismului logic. Atât primele sale lucrări, cât și revizuirile ulterioare au influențat dezvoltarea filosofiei analitice, a filosofiei limbajului și a teoriei acțiunii.
Pornind de la critica logicii clasice, Wittgenstein a dezvoltat analiza posibilităților și esenței limbajului și gândirii în descrierea științifică a lumii. El înțelege lumea ca totalitate a faptelor și obiectelor prezente, în timp ce suma infinită a afirmațiilor elementare, independente logic unele de altele, nu ar fi decât copia lumii existente (Abbildtheorie), iar sentințele rezultate, consecințele logice ale faptelor. Logica ar avea un caracter pur tautologic și nu ar putea da nicio informație asupra realității, care s-ar exprima doar prin simboluri. Teoria sa, în cadrul filosofiei analitice, se îndreaptă în special împotriva absolutizării vorbirii și consideră valoarea cuvintelor numai în măsura în care devin folositoare ca mijloace de comunicare.
Referitor la raportul lui Wittgenstein cu politica, se poate spune că opțiunile sale au rezultat din originea sa evreiască, care l-a determinat să devină un adversar declarat al nazismului, fără a adera deschis la comunism, deși se pare că în Anglia ar fi spionat pentru Uniunea Sovietică. Idealizarea Rusiei de către Wittgenstein se referea mai mult la "sfânta Rusie" ortodoxă, decât la cea comunistă, mai mult la intențiile spirituale ale lui Dostoievski, decât la considerații de ordin politico-social. Wittgenstein ar fi spus chiar că "revoluția este un proces treptat" și că "Lenin s-a așezat la volanul unui automobil scăpat de sub control". Adesea făcea comentarii neplăcute la adresa marxismului.
Wittgenstein este genul de filosof care nu poate fi înțeles doar din cărțile sale, ci trebuie analizată biografia sa. El avea o manie a exactității, astfel că scria foarte puțin, iritându–l și pe Russell care i–a angajat o stenografă. Făcea parte dintr–o bogată familie austriacă, tatăl fiind unul dintre cei mai importanți industriași din industria oțelului din Austro-Ungaria, însă filosoful și–a donat întreaga avere moștenită surorilor lui. Singura lucrare publicată antum, Tractatus logico-philosophicus, a fost scrisă mai mult în timpul primului război mondial. Prima încercare de publicare i-a fost refuzată. Apoi, publicarea lucrării a reușit cu ajutorul lui Russell și Moore (fondatorii școlii analitice), fiindu–i în același timp teză de doctorat.
Moore, care era adversar al preluării de peste ocean a acestei distincții, considera că “este o lucrare excelentă, dar poate fi obținut și doctoratul astfel”. Lucrarea i–a influențat și pe membrii Cercului de la Viena. Wittgenstein s–a văzut ca în postura de disident în acest cerc de filosofi. Deseori când venea la discuții, citea versuri din Rabindranath Tagore. El îi considera în centrul culturii pe scriitori și muzicieni pe artiști ca Goethe, Schiller, Mozart.
Wittgenstein reproșa multora că nu i–au înțeles cartea. Spunea că o poate înțelege doar cine a fost realmente preocupat de aceste probleme, pe care le dezbate.